Printre lucrările de care beneficiază municipiul Hunedoara executate în ultimii ani, finanţate din fonduri europene din exerciţiul financiar pe 2007-2013, se numără cele de reconstruire şi reabilitare a aducţiunilor de apă brută, a rezervoarelor şi a staţiilor de pompare a apei. De asemenea, alte investiţii realizate prin proiectele derulate de SC Apa Prod SA Deva în această localitate au fost reconstruirea staţiei de epurare şi a platformei de depozitare a nămolului provenit de la staţia de epurare. Şi reţeaua de distribuţie a apei şi canalizare a municipiului Hunedoara a fost extinsă şi reabilitată prin acelaşi proiect finanţat din bani europeni, fiind vorba de conducte cu o lungime de câteva zeci de kilometri. (N.Bumbac)
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
Acțiune de salvare a salvamontiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…