Categories: Comunitate

Reţelele de apă şi canalizare din Brad, aproape de recepţie

Natalia Bumbac

Până la sfârşitul anului, întreaga reţea de conducte de apă potabilă şi canalizare, din Brad şi localităţile învecinate, reabilitată sau extinsă printr-un proiect finanţat din fonduri europene, va fi pusă în funcţiune. Conform datelor oferite de reprezentanţii SC Apa Prod SA Deva, zilele acestea se efectuează testele la ultimele segmente din aceste reţele, urmând ca până la sfârşitul anului să se facă recepţia finală a lucrărilor.
„În cadrul contractului de lucrări desfăşurate în Brad, Crişcior şi Bucureşci au fost înlocuite sau introduse conducte de apă potabilă şi canalizare cu o lungime de circa 80 de kilometri. De câteva zile am început testele de funcţionare şi punere în funcţiune la ultimele segmente de conducte, staţii de pompare şi a sistemelor de monitorizare de tip SCADA, teste pe care le vom încheia până la mijlocul lunii noiembrie. După aceea se va trece la recepţia finală a lucrărilor, procedură pe care sperăm să o încheiem până la sfârşitul acestui an. Pe străzile unde au fost introduse în premieră reţele de apă şi canalizare, urmează ca reprezentanţii SC Apa Prod SA Deva să se deplaseze la domiciliile persoanelor pentru a încheia contracte de branşament la reţeaua de apă potabilă şi de racordare la canalizare. Lucrările au presupus aducerea reţelelor de apă potabilă şi canalizare până la porţile caselor, urmând ca fiecare proprietar să-şi facă branşamentele individuale, pe cheltuială proprie. Menţionez că acum vor fi date în folosinţă ultimele segmente din aceste reţele, celelalte segmente fiind deja date în folosinţă”, a afirmat Delia Doană, managerul proiectului implementat de SC Apa Prod SA Deva. Acesta a mai spus că lucrările din Brad şi localităţile învecinate municipiului au fost extrem de complexe, în special din cauza reliefului zonei.
Contractul de lucrări „Reabilitarea şi extinderea conductelor de aducţiune a reţelei de distribuţie şi a reţelei de canalizare din Brad” a fost executat de asocierea de firme SC Trans Construct Export SRL, în calitate de lider al asocierii şi SC Urbicon Team SRL. Valoarea lucrărilor este de 58.782.986 de lei, fără TVA.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

COMUNICAT DE PRESĂ

58 de minute ago

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

3 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

3 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 zile ago