Categories: Actualitate

Repetiţie finală la „Nunta lui Figaro“

Adriana Năstase

Sâmbătă, scena Teatrului Judeţean din Deva a fost din nou animată, după o perioadă lungă de timp. Asta, pentru că a avut loc repetiţia finală a comediei „Nunta lui Figaro“, de Pierre de Beaumarchais, pusă în scenă de regizorul Marius Oltean, de la Teatrul din Tg. Mureş şi interpretată de actori de la Deva şi din Bacău. Este unul dintre spectacolele de care publicul hunedorean va avea parte în luna decembrie, când se va inaugura teatrul devean, după peste două decenii în care s-a aflat în renovare. Trebuie să precizăm că spumoasa şi mereu fascinanta comedie a fost adaptată vremurilor actuale din România.

În sfârşit, după 20 de ani…
Potrivit directorului teatrului din Deva, Nelu Ardelean, în prima jumătate a lunii decembrie, aici se vor juca mai multe piese, de diferite genuri, cu ocazia inaugurării – chiar putem spune asta! – noului teatru. Adică, lucrările de reabilitare a instituţiei culturale vor fi finalizate până atunci, iar publicul devean poate răsufla uşurat, că după 20 de ani, poate din nou să vizioneze spectacole în superba sală a teatrului local.

Capacitate de 430 de locuri în fotolii
„De la începutul lunii decembrie, timp de 10 zile, vom încânta publicul cu mai multe spectacole. Atunci, devenii şi nu numai ei, vor putea asista şi la spectacolul „Nunta lui Figaro“. Sperăm să facem o surpriză plăcută tuturor amatorilor de teatru, operă şi operetă, musicaluri şi să readucem municipiul Deva printre oraşele care pot să spună că au un teatru adevărat. Nu vor lipsi, în decembrie, nici tradiţionalele colinzi. Vor fi nişte zile de mare sărbătoare”, a declarat Nelu Ardelean, directorul teatrului devean.
Aşadar, nu mai este mult până ce ne vom putea bucura, din nou, de o instituţie de cultură modernă la Deva. Sala cea nouă are o capacitate de 430 de locuri, fotoliile fiind îmbrăcate în catifea roşie. În scurt timp, trebuie să sosească aparatură de sunet şi lumini, în rest, mai sunt necesare câteva lucrări de finisaj.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • ok. se deschide in decembrie, dar cu ce oameni? nu ma refer aici la artisti ca vad ca se aduc din tara, dar tehnicieni de unde?sincer NU cred ca se va deschide in decembrie.

  • Intrebarea de mai sus e buna-cu ce oameni deschideti teatrul?ca mie nu mi se pare corect ca la teatrul din Deva sa vina numai oameni din alte parti!au nostrii au murit?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat cârcotașii de serviciu că un șef din zonă a fost pe punctul de…

3 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru că este implicat în promovarea tradițiilor și patrimoniului cultural…

3 ore ago

Bulina neagră

P.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de braconaj.

3 ore ago

Complexul Energetic Valea Jiului are un nou director general

Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) are, începând de ieri, un nou director ge­ne­ral în persoana…

3 ore ago

Lucrările de la Centrala Electrică Mass Mintia, în întârziere

Ieri a avut loc o întâlnire de lucru la Centrala Electrică MASS Mintia. Cei de…

3 ore ago

Condamnat la opt ani de închisoare pentru că și-a ucis tatăl cu o lovitură de pumn

Tânărul în vârstă de 27 de ani, din Hunedoara, se enervase pentru că tatăl său…

3 ore ago