Categories: Sport

Remize albe, perspective negre

Ciprian Marinuţ

Ambele echipe hunedorene din Liga a III-a, FC Hunedoara şi CFR Simeria, au remizat, fără gol, în meciurile disputate în deplasare în etapa din week-end. Rezultatele le îndepărtează şi mai mult pe cele două combatante de obiectivul de promovare, fixat la startul returului.
 

Bilanţ îngrozitor
FC Hunedoara a continuat seria neagră şi a scos numai o remiză, scor 0-0, din meciul din deplasare cu Naţional Sebiş. Alb-albaştrii au agonisit astfel numai un punct din 12 posibile în ultimele patru etape, iar „criza” declanşată de cele trei eşecuri în lanţ din retur se amplifică. Hunedorenii au început în forţă meciul, însă fotbalul alb-albastru s-a stins ca un foc de paie, după doar două ocazii ratate în debutul partidei. Trupa pregătită de Ioan Petcu a fost lipsită de idei şi inspiraţie, iar pe final, a scăpat ca prin urechile acului de un eşec, respingând mingea de pe linia porţii la un atac al gazdelor. „Hunedorenii dispun de salarii foarte bune pentru eşalonul trei, iar în lot, au fotbalişti experimentaţi, chiar foşti prim-divizionari, ca Şandor, M. Ilie ori Todea, aşa că  acest rezultat de egalitate mă mulţumeşte”, a declarat antrenorul sebişenilor, Lucian Ciba. „Mă gândeam că poate e un accident ce s-a întâmplat până acum, dar ei sunt sub orice critică. Îşi bat joc de noi. Cum să mai mergem la stadion când ei se prezintă astfel?”, a scris un hunedorean pe site-ul suporterilor alb-albaştri.

S-au anihilat reciproc
Fără gol marcat etapa trecută în faţa ultimei clasate pe teren propriu, CFR Simeria a suferit la finalizare şi în meciul din deplasare cu Autocatania Caransebeş, rivala directă la ocuparea locului trei. Feroviarii au jucat cu frica de a nu pierde şi au avut puţine ocazii de a marca, la fel ca şi adversarii, astfel că meciul s-a încheiat nedecis, 0-0. „Autocatania e o echipă solidă, iar rezultatul e echitabil. Am jucat bine, însă n-am avut prea multe ocazii, întrucât adversarii s-au închis bine în apărare”, a spus Marius Opric, antrenorul feroviarilor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

3 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

3 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

5 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

8 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

8 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

8 ore ago