Primăria municipiului Hunedoara va impune reguli stricte în derularea activităţilor de jocuri de noroc, nerespectarea acestora urmând să fie pedepsită cu amenzi care pot ajunge până la 100.000 de lei, se arată în regulamentul local ce a fost prezentat marţi în cadrul unei dezbateri publice.
Fără alcool
Regulamentul local privind autorizarea jocurilor de noroc stabileşte, între altele, interzicerea accesului minorilor în sălile de jocuri de noroc, încălcarea acestei prevederi fiind sancţionată cu amendă în valoare de 50.000 de lei.
Totodată, este interzisă vânzarea de băuturi alcoolice şi publicitatea vizuală agresivă care să stimuleze excesiv interesul pentru jocurile de noroc.
Potrivit documentului amintit, operatorii de jocuri de noroc sunt obligaţi să solicite actele de identitate pentru a verifica vârsta celor care intră în sălile de jocuri şi să promoveze jocul responsabil, inclusiv limitări de timp şi sume jucate.
Conform regulamentului propus de municipalitate, „o locaţie specializată pentru jocurile de noroc mai poate funcţiona doar într-un spaţiu care a avut destinaţie comercială încă din faza de construcţie a imobilului, aflat la cel puţin 100 de metri distanţă faţă de unităţi şcolare, biserici, centre sociale, spitale sau policlinici”, a transmis Primăria Hunedoara.
Proiectul de hotărâre privind regulamentul jocurilor de noroc va fi propus spre adoptare într-o şedinţă viitoare a Consiliului Local Hunedoara. (A.N.)
Dacă ai pariat la mai multe case de pariuri online, ai observat că același meci…
Vorbesc cârcotașii prin târg că un personaj din zonă tot se bate cu pumnul în…
Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…
Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu…
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…