Batalionul 53 Geniu Scorilo din Deva derulează în perioada 1 noiembrie – 24 noiembrie 2023 programul de recrutare și selecție a candidaților pentru posturile vacante de soldat/gradat profesionist în activitate.
După parcurgerea procesului de selecție, recruții vor desfășura programul de formare profesională inițială în cadrul structurilor locale, unde, ulterior, vor fi încadrați pe funcțiile pentru care au optat.
Ca să alegi cariera militară nu trebuie să îndeplinești condiții grele. Două dintre acestea sunt: Pentru a putea deveni soldat/ gradat profesionist în activitate într-una dintre structurile militare menționate mai sus, candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții, două dintre ele fiind următoarele: să fie absolvent al învățământului general obligatoriu de 10 clase și să nu facă parte din partide, formațiuni sau organizații politice, iar dacă este membru, să se angajeze în scris că după admiterea în unitatea/instituția de învățământ militar sau în programul de formare/instruire va renunța la această calitate.
Numai că posturile sunt plătite prost, conform unor surse din Armată, iar tehnica de care dispune batalionul este una învechită. (A.N.)
Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Petrila La data de…
Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…
Magdalena Șerban Municipiul Vulcan are parte de multe valuri în ultima vreme. Așa că…
Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…
Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…