Maximilian Gânju
Potrivit unor informaţii neoficiale, la nivelul judeţului Hunedoara, sunt preconizate a fi scoase circa 40 de posturi pe care ar candida cei care-şi doresc un post de poliţist chiar dacă nu au absolvit o şcoală de poliţie.
La IPJ Hunedoara n-au ajuns încă dispoziţiile care cuprind condiţiile şi cine poate participa la concursul pentru încadrare în poliţie. Acestea ar fi trebuit anunţate încă de luni. „Începând cu 15 februarie a.c., vor fi iniţiate procedurile de încadrare din sursă externă pentru un număr de 2.500 de posturi destinate structurilor operative”, se arată într-un anunţ postat de MAI, pe Facebook. Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, subcomisarul Bogdan Niţu, spune că îndată ce IPGR va anunţa cine poate şi ce trebuie să facă pentru a se angaja ca poliţist, condiţiile şi numărul de posturi scoase la concurs vor fi date publicităţii.
„În momentul în care vor apărea aceste precizări, vom face demersuri pentru publicare pe site-ul IPJ Hunedoara, la sediul unităţilor şi în mass-media. Facem public condiţiile şi numărul de locuri, însă aceste date depind de minister. Când se dă dispoziţia de către ministru, nu ştim”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Interesul pentru un post de poliţist este ridicat în rândul multor tineri, în condiţiile în care pot accede în structură fără să fi urmat, în prealabil, cursurile unei şcoli de poliţie şi fără să se fi supus regimului strict de pe durata şcolarizării. La nivel naţional, Poliţia Română va organiza mai multe concursuri de recrutare din sursă externă, adică direct din civilie.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă vrea sa se înscrie într/un partid dar…
Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că a finalizat lucrările de reabilitare și modernizare…
I.U., din municipiul Brad Pentru că a primit un ordin de protecție, după ce a…
O nouă axă strategică prinde contur în vestul țării, după ce Consiliul Județean Hunedoara a…
Polițiștii hunedoreni au desfășurat o acțiune de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare, în cadrul…