Categories: Stiri

Recompensă pentru veteranii vieţii în doi


Astăzi, la ora 10.30, la Biroul de Stare civilă din cadrul Primăriei Deva, 44 de familii din Deva, care au împlinit 50 de ani, sau peste 50 de ani de căsătorie neîntreruptă, vor lua parte la festivitatea de înmânare a „Diplomei de fidelitate” de către primarul Mircia Muntean. Alături de „veteranii” vieţii în doi, vor fi premiate şi 15 tinere familii, care, în acest an, au spus „DA” în faţa ofiţerului de stare civilă, după ce, de Ziua îndrăgostiţilor, s-au căsătorit „de probă”. În municipiul Deva, diplomele de fidelitate se acordă din anul 2000. (N.Ebner)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

UN GEST DE ONESTITATE CARE MERITĂ APRECIAT – EXEMPLU DE SPIRIT CIVIC ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Începem weekendul cu un exemplu pozitiv pentru comunitate, care demonstrează că onestitatea și spiritul civic…

2 zile ago

Bloc operator adus la standarde europene, în Secţia Ortopedie a spitalului din Hunedoara

Astăzi a avut loc prezentarea oficială a rezultatelor investiţiei de renovare, reabilitare şi modernizare de…

2 zile ago

În urmă cu puțin timp, pompierii Punctului de Lucru Totești au salvat o persoană căzută într-un puț adânc de 4 metri.

Evenimentul a avut loc în satul Bărăștii Hațegului.   La fața locului, colegii noștri s-au…

3 zile ago

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății din municipiul Orăștie.

Un incendiu puternic a avut loc noaptea trecută, la o casă situată pe strada Libertății…

3 zile ago

ANUNŢ LICITAŢIE

Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin D.G.R.F.P. Timișoara – Direcția Colectare – Serviciul Executări Silite…

3 zile ago