Categories: Sport

Războiul orgoliilor se joacă la Hunedoara

Cupa României la fotbal ediția 2021/ 2022 continuă cu partidele programate în faza a doua a competiției, programată, astăzi, 11 august, cu partide în care se regăsesc și formațiile din zona noastră. Cea mai importantă întâlnire este cea de la Hunedoara unde noua echipă locală, cu antrenorul Florin Maxim la conducere, va întâlni echipa CSM deva, cu Ștefan Nanu, în calitate de antrenor principal. Cele două formații se întâlnesc pentru prima dată după mai multe sezoane și vor evolua în viitorul campionat în aceeași serie.
Șansele de victorie și de calificare în următorul act al competiției naționale sunt egale, dar cu siguranță orgoliile locale vor fi la fel de importante. Credem că echipa hunedoreană are prima șansă, ținând cont și de importanța terenului propriu.Partida se dispută începând cu orele 17.30.
Cealaltă echipa de Liga a treia, CSM Petroșani, joacă acasă, în compania for­mației Gilortul Târgu Cărbuneşti. Învin­gă­toarele în aceste meciuri se vor califica în Faza a III-a a competiției, care va avea loc pe 25 august a.c. În această fază vor participa 52 de echipe: 38 calificate din faza a II-a și 14 echipe din Liga a II-a. Pe 25 august sunt programate să se desfășoare 26 de meciuri.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bilete la meci

Începând de ieri, 12 martie, gă­sești bilete pentru partida de sâm­bătă cu FC Bihor Oradea,…

12 minute ago

Percheziții într-un dosar de furturi din incinta Minei Vulcan: șase persoane reținute

Polițiștii din municipiul Vulcan au destructurat un grup suspectat că a sustras în mod repetat…

5 ore ago

DOUĂ PERSOANE CERCETATE PENTRU ÎNȘELĂCIUNE DUPĂ O TRANZACȚIE FICTIVĂ CU MONEDE DE AUR

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au identificat două persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni…

5 ore ago

Bărbat din Deva, reținut pentru 24 de ore după ce a refuzat montarea dispozitivului de monitorizare electronică dispus prin ordin de protecție

În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…

o zi ago

Bulina albă

Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…

o zi ago