Categories: Comunitate

Râu de Mori e pe cai mari în ce privește proiectele câștigate din bani europeni

Magdalena Șerban

Primarii care și-au dat silința să acce­seze fonduri europene sau pe filieră guvernamentală, chiar dacă pentru ei asta înseamnă multe bătăi de cap, drumuri și birocrație, acum își numără reușitele. La Râu de Mori, alte două finanțări se vor materializa prin implementarea a două proiecte câști­gate pe axe diferite, mai exact prin Pla­nul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), respectiv prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

 

Pe diverse segmente

„Școala de la Sibișel urmeză sa fie rea­bilitată energetic în cadrul PNRR, în ve­derea creșterii eficienței energetice a clădirii. Valoarea proiectului este de 435.601 de lei (aproximativ 87.000 de euro), iar contractul de finanțare a fost deja semnat cu Ministerul Dezvoltării. După întocmirea studiului tehnic, se vor stabili detaliile lucrărilor. Cu siguranță orice se va impune, de la acoperiș, la sis­tem de încălzire și înlocuire tâmplărie, totul va fi revizuit. Ne dorim ca prin acest demers să reducem din valorile afe­rente costurilor, mai ales în ce pri­vește căldura. Tot prin PNRR, nu demult am semnat contractul de finanțare pen­tru un microbuz electric, nepoluant, cu o capacitate de 16+1 locuri, destinat trans­portului comunitar și un altul pen­tru transpunerea în format GIS a docu­men­tației de amenajare a teritoriului – Plan Urbanistic General. Munca noastră de zi cu zi este să accesăm cât mai multe proiecte pentru comunitate. Chiar în acest moment facem de­mer­su­rile să depunem încă unul, tot în cadrul PNRR – Componenta 15, care pre­su­pune dotarea școlilor din Comuna Râu de Mori cu aparutură electronică de ulti­mă generație (laptop, tablă inteligentă, etc) și mobiler ”, a anunțat Flaviu Dilertea (foto), primarul din Râu de Mori. Edilul a mai precizat că în zilele ur­mă­toare va semna contractul și pentru programul de achiziționare și montare a unor camere video la nivel local (accesat prin AFIR), ce a fost declarat eligibil și se­lectat pentru finanțare, având o va­loare nerambursabilă de 30.000 de euro. Astfel, va spori gradul de siguranță în rândul cetățenilor, iar fărădelegile vor putea avea consecințe imediate, pu­tându-se identifica făptașul, mai ușor. Dacă mai are curaj careva, știind că există supraveghere. Camerele vor fi instalate în punctele principale și sunt unele moderne, ce implică recunoaș­te­rea numerelor de înmatriculare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

17 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

18 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

18 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

19 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

19 ore ago