Categories: Comunitate

Râu de Mori: Componenta şcolară, accesată prin PNRR

Magdalena Şerban

Ministerul Dezvoltării a lansat ape­lurile de proiecte finanţate prin Pro­gramul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), unul dintre acestea fiind şi cel privind dezvol­tarea unei infrastructuri ”verzi” în transportul public din România. Şi administraţia din Râu de Mori se va putea bucura de o astfel de finanţare europeană nerambursabilă.

S-au gândit la cei mici
La nivel naţional, programul va beneficia de 2,12 miliarde de euro, iar autorităţile locale nu vor fi nevoite să asigure contribuţie proprie. Contrac­tarea fondurilor se va face în mod rapid, digital şi transparent. Ţinta este de a reînnoi parcurile auto ale loca­lităţilor cu vehicule inteligente şi verzi, prietenoase cu mediul. Astfel, 1.135 vehicule noi, electrice sau cu hidrogen vor fi achiziţionate pentru reşedinţele de judeţ, municipiul Bucureşti, oraşe şi comune, dintre care 715 autobuze, 50 tramvaie, 50 troleibuze şi 320 micro­buze. Noile autovehicule vor beneficia şi de staţii de încărcare corespunzătoare, în urma a achizi­ţionării a 13.200 puncte de încărcare, şi vor servi şi transportul elevilor. „Avem în vedere achiziţionarea unui micro­buz mare (16+1 locuri), electric, pe care să îl punem la dispoziţia trans­portului şcolar. În cei 250.000 de euro + TVA, cât implică valoarea atribuită, intră şi o staţie de încărcare ce va fi ame­najată la şcoală. Momentan există două microbuze vechi, date în circuit. La fel ca peste tot prin judeţ, au ani de fabricaţie cuprinşi între 2008-2010, uzură suficientă şi costă mult să le tot repari. Deasta ne dorim să deţinem măcar unul care să nu se mai strice, să fie sigur mai ales în condiţii de iarnă şi să le permită copilaşilor confort pen­tru rutele dus-întors. Şi totodată, vom solicita sprijin financiar european şi pentru reabilitarea termică, în ve­derea eficientizării energetice, a şcolii din satul Sibişel. Nu spun că nu ar fi fost prioritare şi alte obiective pe care ne vom concentra în perioada ce vine, însă care comunitate nu ar vrea să-şi ştie copiii bine? Ne-am gândit, în primul rând la ei”, a arătat Flaviu Dilertea (foto), primarul din Râu de Mori. Trebuie precizat că finanţarea PNRR e alocată cu ajutorul unei platforme digitale puse la dispoziţie de Ministerul Dezvoltării, astfel că autorităţile pu­blice pot consulta fondurile disponibile prestabilite pentru localitatea respec­tivă, tipurile de proiecte care sunt eligibile, iar în acest mod vor putea să aleagă în funcţie de strategia de dezvoltare abordată.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

18 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

19 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

19 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

19 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

20 de ore ago