Categories: Actualitate

Rămân cu gunoiul în curţi

Mulţi localnici din Aninoasa îşi adună deşeurile menajere în grădini şi apoi le dau foc, deşi legea interzice acest lucru.
O parte însemnată a locuitorilor oraşului Aninoasa, mai ales cei care locuiesc la case, nu vor să achite taxa de gunoi, susţinând că sunt prea săraci pentru a scoate vreun ban din buzunar. Aşa că îşi strâng gunoiul în mijlocul gospodăriei şi apoi scapă de el dându-i foc. Chiar dacă unii dintre ei ar fi de acord să plătească pentru ridicarea gunoaielor, ceilalţi, care sunt şi cei mai numeroşi, se opun. „Suntem doar câţiva care am vrea să intrăm în legalitate. Cei mai mulţi nu vor însă, aşa că înghiţim cu toţii fumul”, a declarat o femeie. Edilii locali mai trec din când în când prin zonă şi ridică resturile celor 60-70 de familii din cartier, dar până când oamenii nu vor intra în legalitate, acţiunea nu este una ritmică. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

9 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

9 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

9 ore ago