În Valea Jiului, fiecare se încălzeşte cu ce şi cum poate. În timp ce elevii din şcolile din localităţile Văii Jiului, în general, nu prea suferă de frig, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre cetăţeni.
În principiu, trei dintre localităţile Văii Jiului sunt racordate la reţeaua centralizată de furnizare a agentului termic pentru încălzirea locuinţelor, respectiv municipiile Petroşani, Vulcan şi Lupeni. Dintre cele trei, cel mai bine stă Petroşaniul, unde societatea locală de termoficare a făcut investiţii în reţeaua de distribuţie şi poate furniza căldură fără să umfle facturile din cauza pierderilor. Probleme vor fi însă la Lupeni şi Vulcan unde, datorită datoriilor imense acumulate către SE Paroşeni, oamenii ar putea fi nevoiţi să-şi caute surse alternative. Nici locuitorii din celelalte două oraşe ale Văii Jiului, care nu sunt racordate la reţeaua de termoficare, nu o vor duce mai bine în iarna care bate la uşă. În Petrila, la fel ca şi în Uricani, centralele de cartier au fost închise de ani buni, aşa că fiecare se va încălzi cu ce poate. Adică cu gaz, lemne sau cărbuni.
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…