Categories: Sport

Raliu VTM la Râuşor

Prima etapă din 2011 a Campionatului Judeţean de Automobilism pentru Amatori va fi organizată de ACR Hunedoara Deva în week-endul viitor (16 aprilie), la Râuşor. „Competiţia are ca obiectiv descoperirea şi promovarea de noi talente şi oferirea posibilităţii unor antrenamente într-un cadru legal pentru piloţii licenţiaţi, înainte de startul oficial al campionatelor naţionale de VTM şi Viteză în Coastă”, a spus Ioan Ştaier, organizatorul competiţiei. Traseul „Raliului Râuşor” se întinde pe 4,2 km pe DJ 686, are startul la opt kilometri de la Primăria Râu de Mori şi cuprinde 11 controale de trecere. Circulaţia se va închide, sâmbătă, 16 aprilie, între orele 10.00-13.45 şi 14.30-16.45.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

7 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

7 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

7 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

7 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

7 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

7 ore ago