Categories: Sport

Se cautã talente pentru VTM

 Ciprian Marinuţ

ACR Hunedoara dă startul sezonului automobilistic judeţean 2011, prin organizarea unui Raliu de Viteză pe Traseu Montan, sâmbătă, 16 aprilie,  în zona Cabanei Râuşor din Munţii Retezat. Competiţia va conta ca primă etapă a Campionatului Judeţean de Automobilism pentru Amatori şi îşi propune descoperirea şi promovarea de noi talente în sportul cu motor.
 

Adrenalină pentru amatori…
Succesul competiţiilor de Viteză pe Traseu Montan, organizate anii trecuţi la Veţel şi Straja, au „obligat” ACR Hunedoara să continue şi să accentueze activitatea de popularizare a sporturilor cu motor. În consecinţă, în 2011, se intenţionează organizarea unui Campionat Judeţean de Automobilism pentru Amatori cu mai multe etape, pentru a se descoperi şi promova noi talente. Primul pas în acest proiect este organizarea, sâmbătă, 16 aprilie, a unui Raliu VTM  în zona Cabanei Râuşor din Munţii Retezat. „Concursul se adresează tinerilor amatori de curse automobilistice din judeţul Hunedoara şi din ţară. Pot participa posesori ai permisului de conducere auto, categoria B, care au minimum un an vechime în conducere şi care nu au fost şi nu sunt posesori ai unei licenţe de pilot CNAK. Competiţia are ca obiectiv descoperirea şi promovarea de noi talente şi oferirea posibilităţii unor antrenamente într-un cadru legal pentru piloţii licenţiaţi, înainte de startul oficial al campionatelor naţionale de VTM şi Viteză în Coastă”, a spus, ieri, Ioan Ştaier, directorul ACR Hunedoara. Traseul Raliului Râuşor se întinde pe 4,2 km pe DJ 686, are startul la opt kilometri de la Primăria Râu de Mori şi cuprinde trei viraje la dreapta, două la stânga şi trei ace de păr.

 

…teste pentru profesionişti
La startul raliului sunt aşteptate în jur de 25 de echipaje de amatori din judeţul Hunedoara şi din cele învecinate, dar şi piloţi licenţiaţi, dornici să-şi testeze bolizii pentru începerea sezonului oficial. Unul dintre piloţii galonaţi care va „alerga“ la Râuşor, în afara competiţiei, va fi brădeanul Mihai Câmpeanu. „Cursa de la Râuşor e un prilej perfect pentru a-mi testa maşina (n.r. un Mitshubishi Evo 6) pentru noul an competiţional. Traseul este provocator şi îmi poate oferi informaţii utile în vederea modului de setare a bolidului pentru competiţiile oficiale. S-ar putea însă să nu pot pilota la Râuşor, deoarece am suferit o intervenţie chirurgicală. În acest caz, va concura un elev de la şcoala mea de pilotaj”, a spus Mihai Câmpeanu.

Patru grupe de concurs
În concurs, sunt admise automobilele de serie, cu o putere maximă de 200 CP, fără modificări de raliu, dotate cu centură de siguranţă cu trei puncte de prindere. Se vor întocmi clasamente pentru patru clase şi anume: până la 1.300 cmc, între 1.300 şi 1.600 cmc, între 1.600 şi 2.000 cmc şi peste 2.000 cmc. Pentru ierarhia finală, se va reţine cel mai bun timp, pe clase, realizat în cele două manşe cronometrate. Competiţia de la Râuşor va începe cu un antrenament cronometrat pentru stabilirea ordinii de start, programat de la orele 12.30 la orele 13.30. Vor urma apoi două manşe de concurs de la orele 14.45 la orele 16.45, iar seara va fi festivitatea de premiere. Circulaţia pe traseul pe care se va desfăşura raliul se va închide, sâmbătă, 16 aprilie, între orele 10.00-13.45 şi 14.30-16.45.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele prin târg că un personaj din zonă, care vrea să can­dideze la…

6 ore ago

Bulina albă

Dan Stoian, directorul ADI Deșeuri Hunedoara Pentru că a inițiat o acțiune de învățare a…

6 ore ago

Bulina neagră

Gruia F., din municipiul Brad Pentru că a luat o sumă de bani dintr-un bancomat,…

6 ore ago

Viperele au ieşit mai devreme din hibernare, atenţionează salvamontiştii

Viperele au ieşit mai repede din hi­ber­nare în acest an, motiv pentru care pot fi…

6 ore ago

Banul, ochiul Dracului!

Un pensionar din zona Bradului era să-și păteze cazierul ori chiar și ajungă în pușcărie…

6 ore ago

Un sonar cu inteligenţă artificială, folosit în căutările persoanei dispărute în lacul de acumulare Sântămăria Orlea

Un detector care utilizează inte­li­genţa artificială a fost folosit, ieri, în operaţiunile de căutare a…

6 ore ago