Categories: Sport

Şanse mici, speranţe „istorice” la medalii

Ciprian Marinuţ

Gimnasta Amelia Racea (foto) de la „Cetate” Deva s-a calificat cu greu în două finale la Campionatele Europene de la Berlin şi teoretic, e aproape imposibil să prindă o medalie. Totuşi, pe baza „istoriei” din  2010, când Amelia a devenit campioană europeană la bârnă, deşi ratase calificarea în finală, hunedorenii ar trebui să ţină pumnii strânşi pentru sportiva numărul unu a judeţului.

Emoţii în calificări, nervi tari în finale
Amelia Racea a avut un concurs cu ezitări şi ratări în calificările Campionatului European de la Berlin. Unica reprezentantă a clubului devean a gafat pe puntea suspinelor şi la sol şi a pierdut şansa de a-şi apăra titlul european la bârnă, cucerit în Anglia, în 2010. Totuşi, Amelia a prins ultimul loc (al optulea) din finala de la sărituri cu 13,937, iar la individual compus, s-a calificat în finală de pe poziţia a 22-a, cu un punctaj de 52,000. Judecat după aceste note din calificări, Racea are şanse infime la medalie. Gândit însă prin prisma istoriei de la Europenele din 2010, când sportiva a intrat în finala de bârnă, deoarece s-a accidentat Ana Porgras şi a avut nervi tari, cucerind aurul, şi acum, putem spera că ea va reuşi o minune şi va prinde o medalie. Să-i ţinem aşadar pumnii în finala de la individual compus, programată azi de la ora 20.00 şi în cea de la sărituri, care va avea loc mâine.

Izbaşa, revenire de senzaţie
Revelaţia României la ediţia 2011 a Campionatelor Europene este campioana olimpică de la Beijing 2008, Sandra Izbaşa (Steaua Bucureşti), revenită în competiţii după o gravă accidentare şi o dublă operaţie. Izbaşa s-a calificat în finala de la sol cu cea mai bună notă şi în cea de la sărituri cu a treia notă şi are şanse reale la medalii în aceste două dueluri. „Sunt încrezătoare şi voi face totul să fiu cât mai stabilă pe sol. Este prima dată când concurez la sărituri, într-o finală la o competiţie majoră. Mi-am atins un prim obiectiv şi sper să cuceresc şi medaliile pe care le ţintesc”, a declarat Izbaşa.
A treia reprezentantă a României în finalele de la „Max Schmeling Halle” din Berlin este Diana Chelaru (CSS Buzău), calificată de pe poziţia a III-a, atât în finala de la individual compus, cât şi în cea de la sol. „Obiectivul meu este o medalie la sol. Dacă la individual compus, voi fi pe locul trei ca şi în calificări, voi fi mulţumită”, a afirmat Chelaru.
Finala la individual compus va avea loc azi, cele de la sărituri şi paralele sunt programate mâine, iar cele de la sol şi bârnă se vor desfăşura duminică.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

58 de minute ago

TELEFON MOBIL SUSTRAS ÎN STAȚIA CFR PETROȘANI. CEL BĂNUIT DE COMITEREA FAPTEI, IDENTIFICAT ȘI REȚINUT ÎN ACEEAȘI ZI DE POLIȚIȘTI

Operativitatea polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Petroșani a condus la identificarea și…

2 ore ago

Hunedorean – capul unei grupări care se ocupa cu furtul de animale

Recidivistul din municipiul Lupeni, alături de alți doi complici, a fost prins după ce au…

22 de ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Vernisajul expoziției-concurs de fotografie de presă „Instantanee de adevăr” – ediția I

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – Filiala Hunedoara invită publicul, reprezentanții mass-me­dia și iubitorii…

22 de ore ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

22 de ore ago

La Orăștie se investește masiv, din bani europeni. Circa 1.000 de elevi de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad”din Orăștie vor învăța în condiții moderne

Magdalena Șerban Recent, conducerea municipiului Orăștie a semnat contractul de finan­țare pentru Școala Gimnazială „Dr.…

22 de ore ago