Categories: Sport

Raliu off-road pentru promovare turistică

Ciprian Marinuţ

Club Off Road Hunedoara, cel mai nou club 4×4 din România, organizează prima ediţie a raliului „Corvin Adventure Trophy”, cu scopul de a promova atracţiile turistice ale Hunedoarei şi zonei Pădurenilor.

Start din faţa Castelului
Un grup de tineri hunedoreni, pasionaţi de natură şi maşini 4×4, încearcă să facă din bucuria de a conduce pe drumuri de pădure şi poteci inaccesibile, un mod de a promova imaginea zonei în care trăiesc. Ancoraţi în realitate şi cu idei moderne, tinerii au pus, recent, bazele unul club de off-road şi au scos din joben organizarea primei ediţii a „Corvin Adventure Trophy”, un concurs dedicat pasionaţilor adrenalină. Competiţia va demara mâine, la ora 8.30, din faţa Castelului Corvinilor din Hunedoara şi se va încheia duminică, în Cariera de la Teliuc, cu o probă trial, specială pentru public. „Noi iubim natura şi maşinile 4×4 şi am observat că raliurile de tip off-road au o mare popularitate. Am decis să îmbinăm utilul cu plăcutul şi să organizăm un raliu la noi acasă, pentru a ne bucura de competiţie şi a promova atracţiile turistice ale Hunedoarei şi zonei Pădurenilor”, a spus Sebastian Popescu, de la Club Off Road Hunedoara, unul dintre organizatorii „Corvin Adventure Trophy”.

Traseu cu obstacole
La starul raliului şi-au confirmat prezenţa în jur de 20 de echipaje din Hunedoara, Deva, Cugir, Timişoara şi Cluj-Napoca, dar e posibil ca numărul participanţilor să fie mai mare. Competiţia se va desfăşura la două clase de dificultate, Hobby şi Extrem. Traseul gândit de organizatori are un grad de dificultate mare pentru clasa Extrem  şi provocări mai accesibile la clasa Hobby şi se întinde pe o lungime totală de aproximativ 50 de kilometri. Majoritatea obstacolelor de pe traseu sunt naturale şi dificile, aşa că echipajele participante au nevoie de muncă în echipă şi îndemânare pentru a le depăşi. Cursa se va desfăşura pe ruta Hunedoara (start la Castelul Corvinilor) – Ciulpaz – Gros – Govâjdie – Ghelari – Teliucu Superior – Teliucu Inferior – Hunedoara. „Cel mai bun loc de vizionare a cursei de către public este în satul Mănăstire, din comuna Teliuc, însă adevăratul recital pentru spectatori va fi duminică, de la ora 9.00, în proba Trial din Cariera Teliuc”, a spus Sebastian Popescu.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulin albă

Benor Voicescu - Dr. inginer renumit, fost director al mineritului din Valea Jiului Pentru că…

o oră ago

Bulina neagră

Iosif N., din Vulcan, recidivist Pentru că a fost condamnat la aproape doi ani de…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a împăcat cu duș­manul pentru binele urbei, sau cel puțin așa și-au zis. Se întâmplă…

o oră ago

Petru Lobonț, directorul Oficiului de Cadastru Județean: NU există pericolul ca oamenii să-și piardă proprietățile

Poate cineva să îmi vândă proprietatea, având în vedere că hackerii au furat datele de…

o oră ago

Ce înseamnă greva generală în sistemul medical: Operații și consultații amânate, haos total

Cadrele medicale din sute de spitale din București și din țară au intrat luni dimineață…

o oră ago

Abuzator sexual prins la Bărăști

Individul aciuat în Țara Hațegului fu­sese condamnat pentru act se­xual cu un minor în formă…

o oră ago