Categories: Sport

Nici un abandon la „Corvin Adventure Trophy”


Prima ediţie a raliului off-road „Corvin Adventure Trophy”, organizat cu scopul de a promova atracţiile turistice ale Hunedoarei şi zonei Pădurenilor, a fost una câştigătoare pentru toate cele 18 echipaje prezente la start. Ca dovadă, toate echipajele au reuşit să ajungă la linia de sosire, fără incidente, iar pasionaţii de off-road prezenţi la competiţie şi-au satisfăcut setea de adrenalină şi senzaţii tari. Primele trei locuri în proba de traseu cu obstacole au fost ocupate de: Iosif şi Cristian Nemeş (pe Toyota, din Deva), Paul Lazăr şi Cristian Stiopa (pe Toyota, din Deva) şi Bogdan Soreaţă (Nissan Patrol, Cugir) – la clasa extrem; Alexandru Ghişe şi Bogdan Dumitru (din Cugir), Daniel Rodeanu şi Mircea Davidescu (pe Aro 10, din Hunedoara) şi Raul Pera şi Daniel Chirică (pe Suzuki Samurai, din Hunedoara) – la clasa open. În proba trial, desfăşurată în cariera de la Teliuc, lideri la clasa open au fost Raul Pera şi Daniel Chirică (Hunedoara), iar la extrem, cei mai rapizi au fost Claudiu şi Constantin Cernescu (pe o „tubulară”, din Timişoara).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

3 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

3 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

3 zile ago