Categories: Comunitate

Răchitova merge mai departe tot cu fostul primar

Magdalena Şerban

Nu e tocmai de colea ca în comuna pe care o păstoreşti, 95 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot să vină la urne, pentru a-şi alege primarul. Eugen Băiconi (foto), edilul-şef  al comunităţii din Răchitova, spune cu mâna pe inimă că a participat aşa multă lume la alegerile din iunie, pentru că fiecare localnic are conştiinţa unui bun cetăţean, acest lucru fiind dovedit pe parcursul timpului.  

“Am fost ales cu 57 de procente, iar consiliul local numără cinci reprezentanţi USP, patru USL şi unul PRM. Am deja un prim mandat finalizat, iar acum, m-am angrenat în cel de-al doilea. La fel ca şi viceprimarul Liviu Simedron, reales şi el, îmi doresc să ajung să fac cât mai multe pentru comunitate. Cert este că mă voi concentra pe alimentarea cu apă, canalizare şi staţii de epurare pentru întreaga comună, finalizarea asfaltării străzilor şi a reabilitărilor căminelor culturale din Ciula Mare şi Răchitova. Aşteptăm o veste bună deocamdată, pentru o nouă posibilitate de modernizare, veste pe care sper să o  comunic cât mai curând posibil”, a subliniat primarul comunei Răchitova.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident produs în timpul deplasării cu un ATV în localitatea Petrila, zona „Dealul Crucii”.

Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un edil din zona noas­tră s-a enervat rău după ce la…

6 ore ago

Bulina albă

Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…

6 ore ago

Bulina neagră

S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…

6 ore ago

Tânără din Brad, condamnată pentru o tâlhărie în Hunedoara

Trei ani de închisoare cu sus­pen­dare a primit individa pentru că a jefuit în plină…

6 ore ago

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

8 ore ago