Investiţiile câştigate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, deci pe axă guvernamentală, se află în desfăşurare la Răchitova. Dacă una s-a finalizat cu succes, altele se regăsesc la linia de start.
„Contractul pentru proiectare şi execuţie în ce priveşte modernizarea unor drumuri comunale a fost semnat recent, licitaţia încheindu-se fără probleme şi contestaţii. Urmează să dăm ordinul de începere şi constructorul să se apuce de treabă. Cât priveşte proiectul de reabilitare a iluminatului public la nivel de comună, a fost finalizat şi am făcut deja şi recepţia. Vechile lămpi au fost înlocuite cu unele economice, moderne, pe bază de LED. Asta se va resimţi la facturile pentru consumul de energie electrică. Şi pentru reabilitarea dispensarului şi o mică dotare a locaţiei sanitare vom semna, în foarte scurt timp, contractul pentru proiectare şi execuţie. Sunt obiective importante pentru planul nostru de dezvoltare, aşa cum îl vedem, în timp“, a precizat Liviu Simedroni (foto), primarul comunei Răchitova.
Acesta a mai spus că există doctor de familie care asigură servicii medicale pentru comunitate, există şi punct farmaceutic activ şi chiar cabinet stomatologic. Ba mai mult, mulţi din zonă preferă să vină la Răchitova pentru consultaţii, tratamente sau mici intervenţii dentare. Dotările, profesionalismul şi tarifele constituie principalele criterii.
Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…
Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…
Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…
Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Petroșani pentru mărturie mincinoasă, după…
O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…