Categories: Comunitate

Dispensarul din Răchitova, propus pentru reabilitare

Conducerea Primăriei Răchitova urmează să depună un proiect de investiţii prin Grupul de Acţiune Locală „Microregiunea ţara Haţegului – ţinutul Pădurenilor” pentru reabilitarea dispensarului uman din centrul de comună. Documentaţia se află pe ultima sută de metri.
„Valoarea estimată pentru programul european pe care îl vom accesa prin GAL este de circa 100.000 de euro. E nevoie de lucrări de amploare, începând cu înlocuirea acoperişului şi până la schimbarea geamurilor şi a uşilor, zugrăveli, montarea unui sistem modern de încălzire, amenajări etc. Ne ajută de ceva timp o doctoriţă de familie, care vine din comuna vecină General Berthelot, în fiecare zi de marţi, respectiv joi. Ţinând cont că în curând îşi va începe activitatea şi doctoriţa de la stomatologie, căreia i-am oferit o încăpere din cadrul dispensarului, o să acoperim şi această ramură medicală. Pentru consult specializat, intervenţii şi tratamente stomatologice, oamenii mergeau până la Haţeg. Nu existau alternative, aşa că dacă aveau dureri, se puneau pe drumuri, ce să fi făcut. Unii deţin maşini, dar alţii făceau naveta cu transportul în comun. Nu vreau să mă gândesc cât de comod e pentru cei vârstnici”, a arătat Liviu Simedroni (foto), primarul comunei Răchitova.
În ce priveşte celelalte două proiecte câştigate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală – PNDL II, o reabilitare de drumuri interioare în valoare de 934.333 lei şi o reabilitare a reţelei de iluminat public ce ajunge la suma de 401.089 lei, acesta a dat asigurări că se va reuşi respectarea termenului de 30 octombrie pentru depunerea documentaţiilor la Bucureşti, în condiţiile în care cel iniţial a fost de 30 noiembrie, deci însemna un răgaz de o lună în plus. „Mai avem de luat avize de la Enel şi Ape şi suntem în grafic. Da, a suferit modificări termenul impus la început, dar ne vom descurca”, a spus primarul din Răchitova. (M.Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

59 de secunde ago

Ec. Iulius Bedea, managerul Spitalului de Psihiatrie Zam „La Zam nu tratăm diagnostice. Avem grijă de oameni”

Bilanțul primului an de mandat la Spitalul de Psihiatrie Zam   Cine este Iulius Bedea…

3 minute ago

112: DRUMUL DE LA APELUL DE URGENȚĂ LA INTERVENȚIA SALVATORILOR

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara s-au întâlnit astăzi cu elevii dornici să…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

o zi ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

o zi ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

o zi ago