Categories: Comunitate

Răchitova a mai parafat un succes investițional

Magdalena Șerban

Mare e bucuria unui primar care deși cârmuiește o comună mică, se des­curcă din puținul propriu și pen­tru a face diverse reabilitări, nu doar pentru a asigura buna funcționare a administrației publice locale. Dar când câștigă și proiecte din bani europeni, parcă e și mai bine. Chiar pe bandă rulantă. Recent, edilul din Răchitova a semnat un contract de finanțare obținut în urma accesării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

 

Doar așa merg înainte!

„Zilele trecute, la București, la mi­nis­ter, am semnat contractul de fi­nan­țare (în valoare de circa 2,2 mili­oane de lei) ce prevede reabilitarea moderată a școlii generale din Răchitova, scopul fiind creșterea efi­cienței energetice a clădirii, mai exact dobândirea unui consum redus la încălzire. Prin urmare, vom economisi bani. Edificiul nu e în stare de­gra­dan­tă, arată decent, dar nici nu se aliniază condițiilor actuale. Ne dorim să le oferim celor mici un confort sporit pen­tru a putea să beneficieze de actul educațional într-un cadru optim. Bineînțeles, și cadrelor didactice, în egală măsură. Școala din satul prin­cipal include nu doar clasele I-VIII, ci și gră­dinița. E nevoie de izolarea ter­mică, de schimbarea acoperișului, de schimbarea centralei pe lemne și în urma raportului tehnic se va decide dacă mai trebuie înlocuite și țevile, ca­loriferele, etc. Vom face tot ceea ce se cere pentru a duce la bună în­de­pli­nire investiția și a ne bucura de ea, pe termen lung”, a anunțat Liviu Simedroni (foto), edilul din Răchitova. Acesta mai are o satisfacție majoră, și anume faptul că s-a făcut recepția lucrărilor la proiectul demarat din fon­duri europene nerambursabile (Agen­ţia pentru Finanţarea Investi­ţi­i­lor Rurale – AFIR, însă prin Grupul de Acțiune Locală Țara Hațe­gului – Ținutul Pădurenilor) pentru mo­der­ni­zarea dis­pen­­sarului uman. După ce se vor mai puncta unele de­ta­lii ce țin de exterior și vor fi realizate cu forțe proprii, va fi re­dat în circuitul func­țio­nal. S-a estimat un­deva în prejma săr­­bătorilor pascale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

4 ore ago

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, astăzi, pe Aleea Flamingo din municipiu, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la o casă

De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

7 ore ago

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

2 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

2 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

2 zile ago