Categories: Actualitate

Putem opta pentru donarea organelor din timpul vieţii

Natalia Bumbac

Ministerul Sănătăţii a supus dezbaterii publice un proiect de Ordin privind aprobarea modelelor de formulare pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 95/2006 legate de activitatea de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană în scop terapeutic.
Astfel, potrivit proiectului, prelevarea de organe, în scop terapeutic, se poate face de la persoane majore în viaţă, având capacitate de exerciţiu deplină, după obţinerea consimţământului informat, scris, liber, prealabil şi expres al acestora. Donatorul şi primitorul vor semna un înscris autentic prin care declară că donarea se face în scop umanitar, are caracter altruist şi nu este un act în scopul obţinerii unui folos material sau de altă natură, conform proiectului ministrului Sănătăţii.
Tot aici este prevăzut şi cazul în care cei care sunt dispuşi să devină donatori o pot face printr-un act notarial, în care să-şi exprime consimţământul din timpul vieţii, urmând să fie înscrişi în Registrul naţional al donatorilor de organe. Totodată, prelevarea de organe de la persoanele decedate se face cu acordul scris al cel puţin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor. Este interzisă prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la persoane fără discernământ. „Au fost mai multe proiecte în acest sens, iar unul dintre ele era ca să aibă fiecare persoană un card, similar cardurilor de sănătate unde să fie înregistrată şi opţiunea în privinţa donării de organe. În alte state din UE există o astfel de metodă şi ar fi necesară şi la noi. Este binevenit un astfel de proiect deoarece prin donarea de organe pot fi salvate alte vieţi”, a declarat medicul Paula Lupulescu, şeful Secţiei de Chirurgie Plastică a Spitalului din Deva.
La Spitalul Judeţean din Deva a avut loc în premieră, în luna aprilie anul trecut, o prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală. Ultima intervenţie de acest gen la Spitalul din Deva s-a petrecut în luna martie a acestui an.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

17 ore ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

17 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat…

17 ore ago

Sindicaliștii din Educație arată adevărul din școli: Clase supraaglomerate, mii de posturi în pericol

Sindicatele din Învățământ trag din nou sem­nalul de alarmă. Sindicatul Învă­ță­mânt Preuniversitar Hunedoara susține că…

17 ore ago

Bătut și jefuit de telefon în parc

La agresarea victimei a participat și un minor în vârstă de 16 ani, iar cel…

17 ore ago