Imaginile de pe camerele de supraveghere ale unei proprietăţi din Colonia Petroşani au condus la extinderea controlului judiciar asupra întregului grup de tineri care, în urmă cu o săptămână, au tăbărât peste un alt interlop aflat în arest la domiciliu. Potrivit unor surse, camerele au surprins momentul în care indivizii au intrat pe proprietatea rivalului, gata de război, chiar dacă ei au susţinut contrariul. Aceştia sunt cercetaţi penal şi riscă pedepse cu închisoarea. După scandal, poliţiştii şi jandarmii s-au mobilizat şi au patrulat cartierul Colonie, pentru a preîntâmpina incidentele, după ce două grupări rivale s-au ameninţat.
Cel vizat, Adalbert Feher, susţine că rivalii au intrat peste el în casă, i-au agresat mama şi l-au lovit. Apoi i-au cerut să iasă în stradă pentru a se bate cu ei, în ideea că va încălca obligaţiile impuse prin arestul la domiciliu. ”Vor taxă de protecţie, cum e posibil să vină 30 de inşi peste mine în acasă. Ei se laudă că au fete la produs, că sunt capii lumii interlope, nu este posibil aşa ceva, să intre peste mine în casă. Au venit cu săbii şi topoare, că ei au pile în poliţie, că sunt şmecheri. Unul a sărit în curte şi când a văzut că am pus mâna pe ceva, a ieşit. Au zis să ies afară din curte, ştiau că eu sunt arestat la domiciliu”, susţine Adalbert Feher, zis ”Bigo”.
Bărbatul este condamnat într-un dosar de tâlhărie, fiind acuzat că alături de mai mulţi complici a imobilizat un paznic de la EM Livezeni, pentru a sustrage cărbune. Feher a mers la Spitalul de Urgenţă Petroşani pentru a primi îngrijiri medicale, iar apoi a depus o plângere la poliţie. Cei acuzaţi de recidivist susţin că au fost ameninţaţi prin intermediul telefonului că vor fi omorâţi şi au mers la el să-i ceară explicaţii, fără a-l agresa. (M. Gânju)
Vestul s-a cam rupt de est? Cârcotașii avizați din regiunea cu lămpașe spun cu tărie…
Eugen Stăncioiu din Petroșani, DJ ARRoW sau „Săgeată”, așa cum este el cunoscut acasă, la…
Anton V., din Vulcan Pentru că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.
CEO-ul BCR Sergiu Manea a vizitat combinatele siderurgice de la Hunedoara și Oțelu Roșu controlate…
Transportul public local din municipiul Deva va deveni unul complet ecologic, care va folosi doar…
Magdalena Șerban Un RMN (Imagistică prin Rezonanță Magnetică) este esențial pentru orice spital modern deoarece…