Natalia Bumbac
Medicul Victoria Hălmagi, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Hunedoara, a transmis un mesaj în care arată că în 2017, numărul donatorilor de sânge a scăzut cu un sfert în judeţ. Asta, în contextul în care, numărul bolnavilor care au nevoie de sânge a crescut.
Pentru a ieşi din acest impas au fost deschise mai multe puncte de recoltare în judeţ, fiind nevoie în continuare de donatori. „Am constatat cu tristeţe că numărul bolnavilor s-a dublat în această perioadă, fenomen care a dus la o criză a sângelui, produsele de sânge se acordă cu prioritate urgenţelor. Pentru a ieşi din acest impas am mers noi spre donator şi am deschis puncte de recoltare în tot judeţul. Am reuşit să creştem colecta în trimestrul III cu 28 la sută faţă de cel precedent”, susţine medicul Victoria Hălmagi. Punctele de recoltare mobile au fost deschise în spitalele din Orăştie, Brad, Haţeg, Lupeni, la biroul de la Şomaj din Simeria. În fiecare zi de joi funcţionează un punct la Policlinica din Vulcan, iar în 27 octombrie va fi deschis unul la Policlinica din Călan.
Cât de mizerabil! Gurile rele din regiunea noastră spun că un individ, un terchea-berchea, un…
Dr. ing. George Artur Găman, director general INCD INSEMEX Petroșani Pentru că a devenit membru…
Ion C., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat pentru distrugere după ce a incendiat…
Un puternic incendiu a cuprins, recent, mai multe construcții improvizate din municipiul Hunedoara. La sosirea…
Individul s-a îmbătat și a zis să-i dea o lecție femeii cu care avea de…
Magdalena Șerban Peste 100 de comunități din România au restricții la apa de la rețea…