Categories: Comunitate

Puffi, căţeluşul salvat de pompieri din Jiu, va ajunge în Anglia

Maximilian Gânju

O asociaţie de protecţia animalelor din Bucureşti, care colaborează cu o organizaţie similară din Valea Jiului, va face toate diligenţele necesare pentru ca patrupedul salvat de pompieri să-şi găsească o familie adoptivă peste hotare.

Impresionaţi de soarta căţeluşului, cel mai probabil aruncat de cineva în Jiu, reprezentanţii fundaţiei şi-au trimis colaboratorii din Valea Jiului pentru a lua patrupedul în grijă. Căţeluşul urmează să fie deparazitat, vaccinat şi să primească un paşaport pentru a putea ajunge la o familie iubitoare din străinătate. „Colaboratorii de la Adăpostul Love Animals Petroşani se îngrijesc de căţeluş, acesta a fost luat în grijă şi urmează să fie pregătit pentru adopţie. Va ajunge în Anglia şi deja am început căutările pentru o familie care să-l adopte şi să-l iubească. Este un căţeluş foarte frumos şi are o poveste tristă, dar cu final fericit. Pompierii, salvamontiştii, toţi cei implicaţi în salvarea lui merită felicitări”, spun reprezentanţii fundaţiei care se ocupă de căţeluş.
Patrupedul a fost salvat de pompierii de la Petroşani, după ce rămăsese blocat pe stâncile din Defileul Jiului. Botezat Puffi de salvatorul său, căţeluşul ar fi fost aruncat în râul învolburat, dar a reuşit să înoate până la unul dintre malurile stâncoase.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…

5 ore ago

Bulina albă

Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…

5 ore ago

Bulina neagră

J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

5 ore ago

Martie vine cu sărbătoare la UAMS Baia de Criș

Magdalena Șerban Cei născuţi în martie şi găzduiţi de Unitatea de Asistenţă Medico-Socială Baia de…

5 ore ago

În linie dreaptă. Nu o mai vor pe primăriță

Consilierul local AUR din Cârjiți, Claudiu Neag, a depus la pre­fectură do­cu­mentele necesare ini­țierii re­fe­rendumului…

5 ore ago