PSD Hunedoara trimite bani la centru, în funcþie de posibilitãþi

Nicolle Ebner

Social-democraţii hunedoreni sunt de părere că, decizia Biroului Permanent Naţional (BPN) al PSD, prin care s-a stabilit ca fiecare filială judeţeană să trimită o cotizaţie fixă de 5.000 lei/lună la trezoreria centrală a partidului nu este soluţia cea mai potrivită.

„Nu este cea mai bună soluţie”

Florin Cazacu, preşedintele filialei judeţene PSD Hunedoara este de părere că subiectul datoriilor PSD nu este unul de interes naţional şi nici de maximă importanţă pentru opinia publică. „Este o problemă internă de partid, iar PSD nu este singurul partid cu datorii. Importante sunt problemele românilor şi, de fapt, acestea sunt în atenţia liderilor PSD”, spune Cazacu, dar nici nu cutează să nu ia în calcul decizia BPN. „Vom analiza hotărârea BPN în cadrul structurilor noastre interne şi, în conformitate cu prevederile statutului şi în funcţie de posibilităţile noastre financiare, din cotizaţii, vom contribui, pentru a depăşi acest moment prin care trece PSD”, mai declară liderul social-democraţilor hunedoreni. Totuşi, Cazacu spune că BPN trebuia să ia în calcul mai mulţi factori pentru stabilirea cotizaţiei ce trebuie vărsată în trezoreria centrală a partidului. „O sumă fixă nu este cea mai potrivită soluţie. Contribuţia trebuia stabilită în funcţie de posibilităţile fiecărei filiale, respectiv de numărul de membri şi aleşi locali”, a sugerat Florin Cazacu.

„Zeciuiala” de la centru goleşte visteria

La nivelul judeţului Hunedoara, PSD numără în jur de 7.000 de membri care achită o cotizaţie lunară simbolică, de 1 leu/lună. Plătesc mai mult aleşii locali pentru care s-a stabilit o cotizaţie ce reprezintă un anumit procent din indemnizaţiile primite. În cazul în care PSD Hunedoara va trebui, musai ca de voie bună, să trimită la centru 5.000 lei/lună pentru achitarea datoriilor, ce se ridică la suma de circa opt milioane de euro, pesediştii hunedoreni vor fi puşi în situaţia de a aduce bani de acasă, pentru a evita, la rândul lor, înglodarea în datorii rezultate din neachitarea cheltuielilor de întreţinere a sediilor de partid şi salariilor angajaţilor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cât îl costă pe un hunedorean să își pregătească locuința pentru iarnă

Primele zile reci vin de obicei cu același semnal pentru proprietarii de locuințe: e timpul…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vigilență maximă într-o instituție publică de la noi, unde un funcționar des­cur­căreț a trans­for­mat bi­roul…

18 ore ago

Bulina albă

Adrian David, directorul general al Casei Județene de Sănătate Pentru că a promovat concursul pentru…

18 ore ago

Bulina neagră

V.C., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat după ce a încălcat un ordin…

18 ore ago

Razie de amploare în Hunedoara: Zeci de sancțiuni și sute de mașini verificate într-o acțiune de combatere a migrației ilegale și a contrabandei

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat o acțiune de amploare în perioada 23–27 septembrie, mo­bi­li­zând…

19 ore ago

Atenție la metoda „șmen”! Doi suspecți de furt în Piața din Simeria, identificați rapid de polițiști

Polițiștii din Simeria și Deva au identificat rapid doi suspecți (un bărbat de 49 de…

19 ore ago