Viorica Dăncilă este candidatul PSD pentru prezidenţiale!

BRUSSELS, BELGIUM – FEBRUARY 07: Romanian Prime Minister Viorica Dancila arrives to meet with President of the European Council Donald Tusk (not seen) in Brussels, Belgium on February 07, 2019. Dursun Aydemir / Anadolu Agency/ABACAPRESS.COM

Adriana Năstase

Ieri, premierul şi liderul PSD, Viorica Dăncilă (foto), a fost desemnată de Comitetul Executiv al partidului candidat la alegerile prezidenţiale din această toamnă. În cadrul BPN a fost un vot masiv pentru Dăncilă, doar doi lideri votând „împotrivă“. Candidatura Vioricăi Dăncilă va fi oficializată în cadrul Congresului PSD din data de 3 august.

Firea s-a răzgândit
Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, care şi-a depus şi ea candidatura iniţial, şi-a retras-o înainte de şedinţa CEx. Aceasta a luat decizia în Biroul Permanent Naţional, după o discuţie cu preşedintele partidului, Viorica Dăncilă. Astfel, nu s-a ajuns nici măcar la un vot, ci a fost o decizie unilaterală. În Comitetul Executiv Naţional s-a intrat cu o singură propunere, Viorica Dăncilă, susţinută de marea majoritate a filialelor. Decizia vine după ce, iniţial, Firea a spus, la intrarea în şedinţă, că nu renunţă la candidatură, dar că se va supune deciziei colegilor.

Fără scandaluri în public
Sociologul Marius Pieleanu ar fi prezentat, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al PSD, primele cifre din cadrul sondajului efectuat la comanda conducerii PSD. Conform surselor participante la şedinţă, cifrele sunt următoarele: PNL: 31 la sută, USR: 25 la sută şi PLUS: 3 la sută, PSD: 26 la sută, ALDE: 5 la sută, Pro România: 3 la sută, UDMR: 3 la sută. Dar sondajul prezentat este unul mult mai complex şi au fost prezentate mai multe seturi de cifre.
În şedinţa CEX PSD, Viorica Dăncilă le-a zis colegilor că nu mai acceptă scandalurile în public, s-a plâns că partidul nu e unit şi le-a transmis celor care suspectează o „comandă din altă parte” să vină cu dovezi.
„Am încercat să ne grupăm, să ne reunim, tot nu reuşim. Dacă mai atacă cineva partidul sau un coleg în public, pleacă! Discutăm în CEX sau nu discutăm deloc. Unde vedeţi voi comanda din altă parte? Dacă demonstraţi aşa ceva, accept orice decizie în acest CEX. De 10 zile aştept numirea miniştrilor. Asta înseamnă că e comandă din altă parte?”, a spus Viorica Dăncilă, în cadrul şedinţei.

Guvernarea merge înainte
După anunţul PSD că a desemnat-o candidat la prezidenţiale pe lidera partidului, Varujan Vosganian a declarat că ALDE mai mult ca sigur îl va desemna pe Călin Popescu Tăriceanu candidat la prezidenţiale. El a precizat că este mirat de faptul că Viorica Dăncilă vorbeşte despre responsabilitate, în condiţiile în care PSD a încălcat procedura desemnării prezidenţiabilului. Varujan a spus că guvernarea merge înainte. „Chestiunea e că noi ne-am pierdut încrederea în partenerul nostru, PSD. Vor trebui garanţii suplimentare, la restructurare”, a declarat Varujan Vosganian.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Buna ziua ! Locuiesc in Germania , si as vrea sa va comunic oamenilor de rând, ca psd-ul a trimis oamenii de-ai lor in diferite orașe din Germania ,pentru a convinge doctori,etc. Pentru a le face campanie , pentru ca au pierdut votul oamenilor la alegeri ... NU mai votați oamenii buni coruptii , sau nu v-ați saturat cum o duceți cu ei la conducere ? Numai bine

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele, cele bine informate, că s-a supărat un personaj de la noi, după…

19 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a fost ales cu unanimitate de voturi președinte…

19 ore ago

Bulina neagră

S.F., din municipiul Brad Pentru că a fost prins la furat și arestat pentru asta.…

19 ore ago

Încep examinările angajaților din Primăria Deva în vederea disponibilizărilor

Din cauza Ordonanței nr. 7/2026, 76 de angajați din Primăria Deva vor trebui dați afară.…

19 ore ago

Interlopul care a alergat cu maceta mai mulți hunedoreni ajunge în pușcărie

Condamnat la mai multe pe­dep­se pentru infracțiunile comise în vara anului 2023, în zona centrală…

19 ore ago

Răchitova, în 2026. Va fi un an greu?

Magdalena Șerban Situația financiară a primăriilor din România este una tensionată în 2026, multe dintre…

19 ore ago