Protocolul USL local, sãptãmâna viitoare

Sorina Popa

Ieri, liderii PSD şi PNL din judeţ s-au întâlnit cu conducerea partidelor, pentru a pune la punct modul de lucru al Uniunii Social Liberale în teritoriu.

Problema cea mai spinoasă pare să fie cea a desemnării candidaţilor pentru alegerile locale de anul viitor. Deşi mulţi credeau că numirea candidaţilor va fi doar una formală, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Pentru că şi unii şi alţii vor să câştige cât mai multe posturi la localele din 2012, conducerile centrale ale PSD şi PNL au decis ca să conteze în desemnarea candidaţilor sondajele efectuate în zonele respective. Conform protocolului USL, PSD-ului îi revin 21 de posturi de candidaţi de preşedinţi de consilii judeţene, iar liberalilor mai exact, ACD, 20. În aceste condiţii, va conta hotărâtor rezultatul sondajelor, acestea urmând să fie începute din luna mai şi până în iunie anul acesta.

 

Intervin cei de la centru
Laurenţiu Nistor, preşedintele PSD Hunedoara, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că săptămâna viitoare va avea loc semnarea protocolului local dintre PSD Hunedoara şi ACD Hunedoara. „Acolo unde nu se ajunge la o concluzie comună în ceea ce priveşte desemnarea candidaţilor, va interveni centrul, de la ambele partide. E clar că cine va ieşi cel mai bine în sondaje va fi şi candidatul USL pentru funcţiile respective. Însă, în cazul în care vor fi neînţelegeri, atunci vor decide cei de la centru”, a declarat deputatul Laurenţiu Nistor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

5 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

5 ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

5 ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

5 ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

6 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

6 ore ago