Prostia nu are culoare politică

Victor Socaciu ar trebui să ştie că vocea face parte din caracteristicile primare ale unui om. Îl identificăm după culoarea părului, fizionomie, culoarea ochilor, dar şi după voce. Pentru un cântăreţ sau pentru un actor, modul în care vorbeşte este esenţial. Există studii aprofundate care dovedesc că majoritatea oamenilor se simt bine în interiorul limbii lor – expresivitatea, nuanţele sunt maxime în cazul limbii materne, sau a limbii care a dominat temporal existenţa individului (mă refer aici la cei care s-au exilat, din diverse motive).
În acest context, ideea domniei-sale (vezi-doamne, de ce nu se mai putea trăi în România…) de a dubla filmele în limba română, în loc să fie subtitrate, mi se pare o idioţenie. Ştiu, mi se va spune că multe ţări au adoptat acest stil. Ei, şi? Apreciez occidentul din multe puncte de vedere, dar zic eu, cu discernământ. Un actor transmite emoţia artistică şi prin intermediul vocii. Orice dublare, făcută cu oricât de mult talent, reduce potenţialul de expresie al actorului respectiv. Fiecare limbă are anumite particularităţi, permite altfel de nuanţări fonetice, timbrul vocii este o modalitate de identificare. Nu vreau s-o aud pe Nicole Kidman vorbind ca Maia Morgenstern, după cum cred că nici Maia Morgenstern nu ar vrea să fie auzită vorbind cu vocea lui Sharon Stone. Nu vreau să-l aud pe Harry Potter vorbind româneşte prin intermediul lui Claudiu Bleonţ, după cum nici pe Claudiu Bleonţ vorbind precum Arnold Schwarzenegger. Părerea mea e că e bine aşa cum este şi că nu astfel îmbunătăţim veniturile actorilor.
Pasiunile politice sunt devastatoare, dar parcă ar trebui ţinute între nişte limite ale decenţei. Că Victor Ponta merge la raliuri, e absolut OK. Omul e multilateral dezvoltat, are pasiuni ca orice om normal, nu deranjează pe nimeni. Sau ba da, se pare că o deranjează pe Elena Udrea. Că nu-l suportă, e absolut OK. Sunt adversari politici şi chiar dacă nu ar fi, în definitiv, nu poţi să fii prieten cu toată lumea. De aici până la a vorbi aluziv, gen „poate se răstoarnă cu maşina” sau mă rog, ceva asemănător, e cale lungă. Astfel de glume denotă trecerea peste anumite limite ale decenţei. Cum i-ar suna d-nei Udrea o remarcă aruncată aşa, la plesneală, când pleacă pe la vreun târg în străinătate cu avionul – „poate cade…”.
Zic şi eu, deşi cred că unii dintre ei ar da mult ca dorinţele să li se împlinească.