Categories: EvenimentFlash

Cetăţean german, arestat pentru şantaj

Carmen Cosman

Un cetăţean german, stabilit în Simeria, riscă să stea ani buni în închisoare pentru şantaj, furt calificat şi conducere a unui autovehicul fără a poseda permis.

Vroia să-şi recupereze datoria

Cetăţeanul german Thomas J., în vârstă de 47 de ani, stabilit în Simeria, i-a cerut unui bărbat nu mai puţin de 500 de euro, pentru a-i înapoia una dintre plăcuţele de înmatriculare pe care i-a furat-o de la autoturism. Victima, în vârstă de 30 de ani, din Călan, se afla în Simeria când s-a produs fapta, iar bărbatul a sesizat imediat Poliţia oraşului Simeria, că persoane necunoscute i-au sustras plăcuţa de înmatriculare, care se afla montată în partea din spate a autoturismului. Ulterior, bărbatul a fost sunat de către o persoană pe nume „Thomas”, de naţionalitate germană, care locuieşte în oraşul Simeria şi pe care o cunoscuse anterior. Acesta l-a anunţat că i-a sustras plăcuţa cu numărul de înmatriculare al maşini, spunându-i că i-o va restitui, doar în schimbul sumei de 500 euro, pe care susţine că i-ar datora-o victima.

I-au realizat un flagrant cu bancnote marcate

Aşa stând lucrurile, în urma reclamaţiei cetăţeanului din Călan, poliţiştii simerieni i-au organizat un flagrant neamţului. Potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, poliţiştii de la formaţiunea de investigaţii criminale Simeria au marcat cei 500 de euro, şi au realizat prinderea în flagrant a cetăţeanului german în incinta unei staţii de carburanţi de pe D.N.7, unde acesta s-a întâlnit cu persoana vătămată, în vederea restituirii plăcuţei de înmatriculare. „Cetăţeanul german a fost dus la sediul poliţiei pentru continuarea cercetărilor, fiind reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, pentru comiterea infracţiunilor de şantaj, furt calificat şi conducere a unui autovehicul fără a poseda permis”, a declarat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Ulterior, cetăţeanul german a fost prezentat magistraţilor de la Judecătoria Deva, cu propunere de arestare preventivă, împotriva sa fiind emis mandat de arestare preventivă pe o durată de 29 zile.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

o zi ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

o zi ago

Bulina neagră

V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…

o zi ago

Percheziții domiciliare în patru localități din valea jiului, într-un dosar privind loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice

Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…

o zi ago

Dobra petrece, de ziua ei

Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…

o zi ago