Categories: Sport

Proiect de… performanţã la Retezatul Haţeg

Noii investitori ai echipei de fotbal, din Liga a IV-a, Retezatul Haţeg, Vasile Leordean şi Alin Andrioni, au pus bazele unei colaborări cu autorităţile locale, pentru a revigora echipa „zimbrilor”.

„Construiesc” de jos, de la copii şi juniori

Prima „mutare” a celor de la Retezatul a fost o selecţie în rândul copiilor şi tinerilor din Ţara Haţegului, pentru a aduce „materie primă” la noul Centru de Copii şi Juniori al clubului. Au fost selecţionaţi deja peste 40 de copii şi tineritalentaţi, cu vârste cuprinse între nouă şi 19 ani, iar obiectivul va fi creşterea şi promovarea lor la echipa de seniori. Pentru gruparea din Liga a IV-a, noii investitori promit investiţii, transferuri şi multe alte surprize. „Împreună cu Primăria Haţeg, vrem să facem o echipă reprezentativă pentru acest oraş. Vom începe cu refacerea bazei materiale, iar mai apoi, vom investi la nivel de echipă, unde vom aduce jucători şi vom avea multe surprize”, a declarat finanţatorul Vasile Leordean.

Amicale interesante

Retezatul Haţeg şi-a achitat datoriile pe care le avea la Asociaţia Judeţeană de Fotbal, astfel că gruparea haţegană se va putea înscrie în noul sezon competiţional din Liga a IV-a. Până la începerea sezonului, „zimbrii” vor susţine o serie de jocuri de verificare, cu echipe din Ţara Haţegului şi din Valea Jiului, dar şi din Timişoara. Primul amical e programat, azi, de la ora 18.00, în compania Universităţii Petroşani. De asemenea, Retezatul va juca, în această perioadă, şi cu echipa de juniori A1 de la Poli Timişoara, care anul acesta, a cucerit titlul de campioană naţională. Retezatul Haţeg este singura formaţie hunedoreană, din eşalonul al patrulea, care are şi un site oficial, ce poate fi vizitat la adresa www.fcvictoriahateg.com. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Nistor Laurențiu – Președintele Consiliului Județean Hunedoara

Am citit cu surprindere comunicatul PNL Hunedoara. Multă indignare, multe acuzații, dar și ocolirea subiectului…

39 de minute ago

Laurentiu Nistor, presedintele CJ Hunedoara:

Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

o zi ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

o zi ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

o zi ago