Categories: ActualitateFlash

Programul „Rabla” va fi suplimentat

Cristina Ghenea

Iată că Programul „Rabla”, început în a doua jumătate a lunii martie, se desfăşoară cu succes. Guvernul a promis încă de atunci că, în funcţie de cerinţe, bugetul programului ar putea fi suplimentat, iar acest lucru se va întâmpla chiar de săptămâna viitoare. Cei care încă nu au apucat să scape de vechea maşină mai au şanse, deoarece încă 60.000 de vouchere vor fi puse la dispoziţia lor.
Pentru „Rabla” 2011, la nivel naţional, a fost iniţial alocată suma de 228 milioane lei, care asigura casarea a 60.000 de autoturisme. Deoarece românii se înghesuie să scape de autovehiculele uzate, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anunţat că urmează ca numărul voucherelor să fie suplimentat.
În judeţ, anul trecut, au fost eliberate 3.801 tichete, iar anul acesta, se pare că hunedorenii prezintă un interes cel puţin la fel de mare pentru înnoirea maşinii. Din martie şi până în prezent, la centrele autorizate din judeţul nostru, au fost predate peste 1.600 de maşini vechi de peste 12 ani. Această ediţie se desfăşoară la fel ca şi cea din anul 2010, astfel că, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou, pot fi folosite maximum trei tichete, în timp ce valoarea unui astfel de voucher este de 3.800 de lei. Hunedorenii care doresc să-şi predea spre casare maşina pot apela la unul dintre următoarele centre: Deva – Festimani Comprest SRL, str. N. Grigorescu nr. 59, Casteco Invest SRL – str. Mureşului nr. 18, Service Automobile SA – str. 22 Decembrie nr. 259 – 261, Simeria – Festimani Comprest SRL, str. Streiului, Hunedoara – Ison Grup SRL, str. Panait Cerna nr. 18 sau Petroşani – Orian Industry SRL, str. Fabricii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

15 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

2 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

2 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

2 zile ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

2 zile ago