Actualitate

Program special la APIA

Magdalena Şerban

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în intervalul 1-5 iunie 2018, Centrul Judeţean Hunedoara, centrele locale, precum şi direcţiile de specialitate din cadrul APIA vor fi închise.
Programul normal de lucru se va relua în data de 6 iunie, începând cu ora 8.00. Reamintim că în perioada 1 iunie – 1 iulie 2018 se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eşantionarea, respectiv transmiterea acestora. Potrivit directorului executiv al APIA – Centrul Judeţean Hunedoara, Marcel Socol, până la data limită de 15 mai, la nivel de judeţ a fost depus un număr de 17.493 de cereri pentru subvenţii, pentru o suprafaţă de 132.586 de hectare, mai mult cu trei la sută faţă de suprafaţa estimată.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a pus de o alianță a săracilor cu duhul. Gurile rele din capitala regiunii cu…

21 de minute ago

Bulina albă

Timeea Ștefănescu, sportivă din municipiul Vulcan Pentru că a obținut două medalii de argint și…

22 de minute ago

Bulina neagră

Dănuț R., din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori,…

22 de minute ago

Primăria Șoimuș, bună de plată!

Au primit bani pentru refacerea comunei după calamități, dar i-au folosit pe altceva Primăria Șoimuș…

23 de minute ago

Motivele pentru care anchetatorii lui Traian Berbeceanu au fost achitați de judecători. „Modalitatea în care și-au exercitat atribuțiile a fost una extrem de deficitară”

Procurorul Ioan Mureșan (foto dreapta), achi­tat pentru abuz în serviciu, repre­siune nedreaptă și fals intelectual,…

24 de minute ago

Conducerea din Dobra a dat lovitura, din nou

Magdalena Șerban Odată utilizată, apa potabilă devine apă uzată. Sistemul de canalizare este folosit pentru…

29 de minute ago