Categories: Actualitate

Produsele cumpărate on-line pot fi returnate fără justificare

Natalia Bumbac

Numărul reclamaţiilor din partea clienţilor care îşi achiziţionează produse de pe platformele de comerţ on-line creşte de la an la an. În 2017 a crescut cu 30 la sută faţă de anii precedenţi. Mai ales că, acest tip de comerţ s-a dezvoltat într-un mod accelerat în ultimii ani.

„Anual, avem între 100 şi 110 sesizări vizavi de produsele achiziţionate on-line. Ele presupun, în general, întârzierea expedierii produselor comandate, produse care nu au caracteristicile comandate de către cumpărător, sau au defecţiuni, în special electrocasnicele, trimise la service, iar termenul de 15 zile nu este respectat. În general, prin procedura noastră de control încercăm şi reuşim în proporţie de 80 la sută să rezolvăm amiabil, în favoarea consumatorului, aceste petiţii. În sensul în care îi impunem şi consiliem operatorul economic pentru a rezolva favorabil situaţia. Atunci când nu reuşim o conciliere a părţilor şi stabilim o culpă, aplicăm sancţiunile prevăzute de lege, constând în amenzi între 1.000 şi 30.000 de lei”, a declarat Dan Dumitran (foto), şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Hunedoara.
Acesta a mai precizat că în OUG nr. 34/2014 se prevede, printre altele, că un produs achiziţionat on-line poate fi returnat fără justificare din partea cumpărătorului într-un termen de 14 zile. Pentru că, spre deosebire de comerţul clasic, aceste bunuri nu pot fi testate înainte de a fi cumpărate. În total, anual, la CJPC Hunedoara ajung circa 1.000 de reclamaţii din partea consumatorilor, dintre care 300 se referă la activităţile comerciale (clasice sau on-line), celelalte vizează aspecte privind garanţia produselor, serviciile bancare şi altele.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Să-i vedem pe viteji cum își mai scot acum cămașa, că prea erau mari și…

2 ore ago

Bulina albă

Dominic Popescu, din Petroșani Pentru reușita de la Cupa „PALIA” la șah, concurs organizat la…

2 ore ago

Bulina neagră

Iulian V., din Petrila Pentru că a fost acuzat și trimis în judecată pentru infracțiunea…

2 ore ago

S-a votat bugetul municipiului Hunedoara. Administrația locală are de „cheltuit” aproape 100 milioane de euro

Aproximativ 63 la sută din bugetul local al municipiului Hunedoara pe anul în curs va…

2 ore ago

Sindicaliștii de la Apele Române au ieșit în stradă

Angajații de la Apele Române pro­tes­tează, fiind nemulțumiți de „dis­tru­gerea constantă” a sistemului de gos­podărire…

2 ore ago

Minor sugrumat, amenințat și jefuit în Vulcan

Abia scăpat din pușcărie, tâlharul a atacat un adolescent de 15 ani, l-a amenințat că-l…

2 ore ago