Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au descoperit mai multe produse bio expirate pe rafturile supermarket-urilor din judeţ. De la mezeluri, până la sosuri şi dulceţuri, alimentele erau scoase la vânzare în Deva, Hunedoara, Simeria şi Petroşani. Potrivit lui Romi Cărmăzan, şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, 15 magazine alimentare au fost verificate recent, pentru a vedea dacă sunt respectate condiţiile de comercializare a produselor bio. „Dintre aceste 15 unităţi, în şase au fost găsite nereguli. Este vorba despre produse de panificaţie, de soia, sau de diferite legume, pentru care, fie preţurile nu erau afişate, fie inscripţiile de pe etichete nu erau traduse, dar şi de produse cu termenul de valabilitate expirat. Au fost aplicate trei amenzi, în valoare totală de 3.000 de lei”, a declarat Romi Cărmăzan. (C. Ghenea)
Investiție de 31,6 milioane de lei pe DJ 687D. În zona de agrement Cinciș s-a…
În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…
Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Personajul de care vorbim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…
Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…