Categories: ActualitateFlash

Procesele lui Moloţ nu stau închise în casă

Natalia Bumbac

Un nou termen de judecată în cel de-al doilea proces al lui Moloţ versus Agenţia Naţională de Integritate (ANI) s-a desfăşurat ieri la Curtea de Apel Timişoara. Este al patrulea termen din dosar, după ce altele trei s-au desfăşurat la Curtea de Apel Alba Iulia, instanţă de la care Moloţ a solicitat strămutarea cauzei.

La şedinţa de ieri, Mihai-Adrian Câmpean, care are calitatea de petent în dosar, a formulat o cerere de intervenţie, iar instanţa nu i-a aprobat solicitarea. „Instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată de o parte din dosar, care are calitatea de petent şi a fixat un alt termen de judecată la data de 22 ianuarie 2015”, a afirmat Marius-Gabriel Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara. Prin urmare, judecarea dosarului va fi reluată anul viitor, la fel ca şi în cazul primului dosar care are aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi şi se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Şi în acest caz Moloţ a demonstrat că este un adevărat campion în tergiversarea judecăţii, solicitând în mai multe rânduri amânarea procesului. O altă metodă prin care a dorit să câştige timp până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, a fost întocmirea a două cereri de recuzare a aceluiaşi complet de judecători, utilizând aceleaşi motive.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

17 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

17 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

17 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

17 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

17 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

17 ore ago