Categories: ActualitateFlash

Probleme la centrele de vaccinare, s-a blocat platforma

Adriana Năstase

Din nou, câteva zeci de mii de români s-au vaccinat ieri împotriva Covid, cei mai mulți pentru a obține certificatul verde necesar ca să intri în mall-urile sau în instituții. Numărul total al persoanelor imunizate cu prima doză de la debutul campaniei de vaccinare a ajuns la 6.963.717.

Nu au putut fi scanate buletinele
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a declarat, vineri, că numai în ultima săptămână s-au vaccinat peste 700.000 de persoane, după implementarea certificatului di­gital care a impus anumite restricții dar și din pris­ma amplorii valul patru al pandemiei, care face tot mai multe victime în rândul celor ne­vac­cinați.
Ieri dimineață, procesul de vaccinare a fost blocat, din cauza unor probleme tehnice. În țară, oamenii au fost nevoiți să stea la coadă, în frig, ca să le fie administrat vaccinul. Medicii au povestit că nu pot fi introduse în sistem persoanele care vin și se vaccineaza la liber. Practic nu le pot fi eliberate acele adeverințe de vaccinare și doar cei care au venit cu programare s-au putut vac­cine, a scris presa central. Sunt oameni care au așteptat și peste 3 ore la coadă, special pentru acel document de vaccinare. Aceștia spun că vor să scape de restricțiile impuse odată cu in­tro­ducerea obligativității prezentării certificatului verde în mall-uri și mai multe instituții publice.
„Baza de date a DEPABD este nefuncționala, de aici eroare pe tableta STS de transmitere a datelor automat în RENV. În RENV se pot intro­duce direct datele persoanelor vaccinate. Deși, din ce mi s-a transmis, aplicatia coronaforms func­ționează acum, deci ar trebui sa funcționeze si tabletele STS. Acestea sunt informatiile ac­tuale!”, a transmis Valeriu Gheorghiță, în jurul orei 10:30.
În cele 12 centre de vaccinare împotriva Covid din județ au fost luate, din nou, cu asalt. Ieri după amiază erau înregistrate peste 1.000 de vaccinări contra Covid, iar centrele de imunizare s-au închis la ora 20.

Ce s-a întâmplat în județ
Potrivit directorului executiv al DSP Hu­ne­doara, buletinele celor care s-au prezentat la vac­cinare nu au putut fi scanate ieri, datele trebuind fiind introduce manual pentru fiecare persoană în parte. “Noi am ales soluția aceasta, de in­tro­ducere manual a datelor”, a spus Sebastian Mezei (medalion).
Unii hunedoreni nu au mai stat să primească serul, pentru că nu au vrut să aștepte în frig, din cauză că procesul a mers greu în perioada în care platform nu a funcționat.
Pe de altă parte, o informație importantă este aceea că, deși te vaccinezi azi, doar peste 10 zile se validează certificatul digital, pentru cei cu schema completă. Așa că, dacă aveți nevoie de acest certificate, aveți grijă să fie valid în mo­mentul, respectiv.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.424 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 123 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o pe­ri­oadă mai mare de 180 de zile după prima in­fec­tare.
În județul Hunedoara s-au înregistrat 180 de noi îmbolnăviri, rata de incidență fiind de 8.05 la mia de locuitori. De asemenea, sunt 58 de lo­calități hunedorene în scenariul roșu de Covid.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

15 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

o zi ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

o zi ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

2 zile ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

2 zile ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

2 zile ago