PRM Hunedoara sunã adunarea

Consilierul judeţean Victor Leu (foto) va prelua conducerea interimară a organizaţiei municipale PRM Deva, primind ca sarcină atât organizarea alegerii noii structuri de conducere, cât şi revigorarea organizaţiei din reşedinţa de judeţ. Victor Leu porneşte la drum de la zero, cu o organizaţie cu efectiv restrâns, ce mai cuprinde doar vreo 350 de membri cotizanţi.

Victor Leu, preşedinte interimar la PRM Deva

După o perioadă de acalmie, în care activitatea politică a cam lăsat de dorit, ieri, conducerea PRM Hunedoara a sunat adunarea, ca să vadă cu cine merge mai departe la alegerile din 2012. Membrii Biroului Politic Judeţean PRM Hunedoara au la dispoziţie o lună, pentru inventarierea forţelor din teritoriu, precum şi identificarea celor pe care partidul îi va arunca în lupta alegerilor locale din 2012.

Miza cea mai mare, Primăria Deva

După plecarea din partid a preşedintelui PRM Deva, Nelu Ardelean, în toamna anului trecut, şefii filialei judeţene nu au găsit, până ieri, cea mai bună soluţie pentru un succesor. La propunerea preşedintelui Costel Avram, sarcina de a pregăti o echipă competitivă, care să intre în bătălia pentru alegerile locale din Deva i-a fost atribuită vicepreşedintelui Victor Leu, transferat, în acest scop, de la organizaţia municipală Hunedoara, la cea din Deva. „Sper să adun în jurul meu cât mai multe persoane şi să aduc în organizaţia din Deva cât mai mulţi membri noi. Uşa este deschisă şi pentru colegi din alte partide, unde sunt foarte multe nemulţumiri. Fac un apel către toţi pensionarii şi hunedorenii nemulţumiţi din Deva şi din judeţul Hunedoara, să vină către PRM. Să simpatizeze cu noi sau să se înscrie în partidul nostru. Eu cred că a venit momentul ca PRM să aibă un cuvânt mai greu de spus în politica românească”, a declarat Victor Leu. (N. Ebner)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

3 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

3 ore ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

3 ore ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

3 ore ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

3 ore ago

Vino. Vinde. Dăruiește. Schimbă o viaţă

În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…

3 ore ago