Oana Mihnea
În miez de noapte, când credeau că nimeni nu le mai poate încurca planurile, doi hoţi s-au trezit cu poliţiştii lângă ei. Aceştia erau în interiorul unei maşini, care avea alt proprietar.
Este vorba despre un tânăr de 18 ani din Uricani şi altul de 15 ani din Vulcan. Aceştia au forţat uşile unei maşini parcate pe o stradă din municipiul Petroşani şi s-au vârât în autoturism ca să scotocească după bani şi bunuri. Când le era lumea mai dragă, au observat că doi agenţi de la poliţie se apropie de maşină, moment în care au încercat să se ascundă pe bancheta din spate a maşinii. Prea târziu, pentru că au fost luaţi la întrebări de oamenii legii şi au început să facă pe victimele. Mai precis, le-au spus că au pierdut autobuzul spre casă şi s-au gândit să se adăpostească pe timp de noapte în acea maşină. Nu le-a mers cu minciuna, pentru că au fost luaţi şi duşi la audieri. Cei doi tineri s-au ales cu dosar penal pentru tentativă de furt calificat, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a hoţilor.
Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…
Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…
Un chirurg de la Spitalul de Urgență Petroșani a scăpat de condamnarea penală pentru vătămare…
Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…
Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă primele trei nominalizări succesive pentru…