Categories: Actualitate

Adolescenţi cu chef de plimbare, s-au pus pe furat maşini

Doi minori sunt cercetaţi de poliţişti după ce au sustras şi condus un autoturism  pe raza municipiului Lupeni, după ce şi-au încercat norocul cu alte două, pe care nu au reuşit să le fure.
Cei doi tineri, de 15 şi 17 ani, au fost descoperiţi de poliţiştii din Lupeni în urma plângerilor depuse de proprietarii maşinilor, dar pentru că nu sunt majori, vor fi cercetaţi în stare de libertate. ”Poliţiştii din Lupeni au efectuat o acţiune în urma căreia au fost identificaţi doi suspecţi, în vârstă de  15 şi, respectiv, de 17 ani, ambii din municipiul Lupeni,  stabilindu-se,  în urma cercetărilor, că în noaptea de 3 aprilie 2016, prin folosirea unor chei potrivite, aceştia au încercat să fure două autoturisme de pe raza municipiului. De asemenea, în noaptea de 04/05.07.2016, prin folosirea aceloraşi chei potrivite, cei doi au sustras un autoturism cu care s-au plimbat prin oraş, după care l-au abandonat pe o stradă din localitate”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Autoturismul furat de cei doi copii a fost recuperat, iar minorii sunt acuzaţi de tentativă de furt calificat, furt calificat şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere. Ei riscă să ajungă într-un centru de reeducare pentru minori. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

15 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

15 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

15 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

15 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

15 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

15 ore ago