Categories: Eveniment

Prins în Germania, după trei ani de căutări

Cristina Ghenea

Un inculpat din dosarul „Mafia cuprului”, căutat de oamenii legii încă din 2009, de când a fost destructurată gruparea, a fost prins în Germania şi adus în ţară, pentru executarea mandatului de arest.

Furau din combinatul siderurgic

Este vorba despre Samuel Beniamin Juhos, în vârstă de 29 de ani – unul dintre cei trei inculpaţi din acest dosar, pe numele căruia, la vremea respectivă, instanţa a emis mandat de arestare în lipsă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, în data de 27 aprilie a.c., acesta a fost prins de autorităţile germane iar săptămâna trecută, a fost predat oamenilor legii din România, care l-au închis pentru executarea mandatului. Samuel Beniamin Juhos face parte din grupul infracţional care, în perioada septembrie-decembrie 2009, a reuşit să fure din incinta combinatului ArcelorMittal Hunedoara, materiale neferoase în valoare totală de peste 300.000 de lei.

Condamnat la 3,6 ani de închisoare

După mai bine de un an de judecată, 36 de inculpaţi din dosarul cunoscut sub numele de „Mafia cuprului” au primit pedepse cu închisoarea, cuprinse între trei şi patru ani şi jumătate, conform sentinţei date de Tribunalul Hunedoara. Decizia magistraţilor hunedoreni, însă, nu este definitivă, astfel că inculpaţii au declarat recurs, iar dosarul a fost trimis Curţii de Apel Alba Iulia, unde se judecă şi în prezent. Potrivit sentinţei date de Tribunalul Hunedoara, Samuel Beniamin Juhos are de executat trei ani şi şase luni de închisoare, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

10 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

10 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

10 ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

10 ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

10 ore ago