Ce şi-a zis Dragoş P., un tânăr de 21 de ani, din Brad. „Lasă că-i devreme, e abia 5,30 dimineaţa. La ora asta, şi poliţiştii dorm, nu mă vor prinde ei chiar pe mine că am urcat băut la volan”. Şi a luat-o din loc cu autoturismul, deşi ştiind că a consumat alcool, trebuia să o ia pe jos, sau să cheme un taximetru. Nici n-a apucat să meargă prea mult, când, pe strada Moţilor, hop, îi apare în faţă agentul rutier, care-l trage pe dreapta. Fireşte, că n-a trecut la testarea cu aparatul alcoolscop, fiind depistat că avea o concentraţie alcoolică de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acum, s-a ales cu un dosar de cercetare penală. (M. Crivăţ)
Zvonarii de serviciu din regiune au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…
Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…
Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…
• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coordonarea Parchetului…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigare a Criminalității Economice Hunedoara au declanșat o amplă acțiune…