Categories: Sport

Primul punct adevărat

Mureşul Deva a început să trăiască după 11 etape fără victorie în partida disputată ieri, acasă, cu Unirea Alba Iulia, pe care a încheiat-o la egalitate, scor 2-2, după un final nebun. „Mânjii“ din echipa antrenată de Romulus Gabor au condus de două ori cu 1-0 şi 2-1, însă au fost egalaţi de fiecare dată şi au obţinut un singur punct. Devenii s-au bucurat însă ca pentru victorie, deoarece este primul punct câştigat pe teren în acest retur de campionat. Căpitanul Ambruş (72) a deschis scorul cu o deviere, după un corner executat de Petresc, dar Negura (79) a restabilit egalitatea din centrarea de pe dreapta a lui Mureşan. În prelungiri, Ambruş a iniţiat un contraatac şi i-a pasat ideal lui Lukacs, acesta a prelungit până la A. Buda, care a înscris pentru 2-1. Dorita victorie a devenilor a fost anulată de Pecarov, care a egalat, 2-2, cu o lovitură de cap, după o centrare a lui Oprea, în minutul 91. (C. Marinuţ)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Ministrul Mediului, Natalia Intotero: „Problemele grave de mediu, lăsate în urmă de exploatările miniere închise, nu mai pot fi ignorate!”

CAVNIC, Maramureș - Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a efectuat vineri, 13 noiembrie…

2 zile ago

POLIȚIȘTII DIN BRAD AU IDENTIFICAT UN BĂRBAT BĂNUIT DE ȘANTAJ, ÎN URMA UNOR INVESTIGAȚII COMPLEXE ȘI A DOUĂ PERCHEZIȚII DOMICIARE

Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…

2 zile ago

Efecte fenomene meteorologice (ora 14.00)

În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…

2 zile ago

Trei bărbați din județul Hunedoara, condamnați la închisoare, au fost ridicați de polițiști și încarcerați la Penitenciarul Deva

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

3 zile ago