Categories: Actualitate

Primarul Hunedoarei l-a aşteptat în zadar pe deputat

Cristina Ghenea

Primarul Hunedoarei, Ovidiu Hada (foto), l-a aşteptat în zadar, vineri, pe deputatul Viorel Arion, pe care l-a chemat la sediul instituţiei, pentru a-i prezenta proiectele pe care le are pentru dezvoltarea municipiului. 
 

 „Ne poate ajuta”…       
Ovidiu Hada l-a invitat pe deputatul PDL, după ce l-a acuzat pe acesta că se află în spatele organizării mitingului de protest desfăşurat în data de 3 martie. Ca să-i demonstreze că nu stă, ci munceşte pentru hunedoreni, primarul a dorit să aibă o discuţie cu Arion. Şi asta nu oricum, ci în prezenţa presei. Însă, nu a avut succes, deoarece deputatul Viorel Arion nu a dat curs invitaţiei edilului. Hada vroia să-i prezinte parlamentarului şase proiecte importante, de reabilitare a unor zone ale municipiului. „Viorel Arion ne putea ajuta în toate aceste proiecte. Dacă nu a venit, o să i le trimit, totuşi, pentru că sper că-l interesează de locuitorii municipiului Hunedoara”, a declarat Ovidiu Hada.

 

Ce proiecte are primarul
Dintre proiectele de pe lista primarului, amintim reabilitarea drumului judeţean care leagă Deva de Hunedoara, şi modernizarea Colegiului Naţional „Iancu de Hunedoara”. Alte investiţii care sunt în curs de evaluare sunt reabilitarea, modernizarea şi echiparea Ambulatorului Integrat al spitalului municipal şi înfiinţarea unui Centru Social Multifuncţional pentru persoane vârstnice.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Actune de repetent .
    Pentru o intalnire e nevoie de doua parti care nu se invita la TV gen "Iarta-ma" .
    Amandoua personajele sunt de toata jena :)))

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un per­so­naj cu veleități de artist trage tare să revină…

10 ore ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încercat să violeze…

10 ore ago

Bulina albă

Gabriela Cobori, coordonator trupa de dans Mistic Pentru că face o treabă excelentă cu trupa…

10 ore ago

Bărbat identificat și arestat preventiv după atacul asupra unei tinere în Hunedoara

Polițiștii din Hunedoara au iden­ti­ficat, în urma cercetărilor și a pro­batoriului administrat, un bărbat suspectat…

10 ore ago

Mandat de arestare pentru procurorul Bucurică, după scandalul din discoteca din comuna Ribița

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ieri arestarea de îndată a pro­curorului Radu…

10 ore ago

Sanatoriul Geoagiu – În linie dreaptă pentru noi servicii de îngrijire, cele paliative

Magdalena Șerban Îngrijirea paliativă este centrată pe îmbunătățirea calității vieții celor care suferă de boli…

10 ore ago