Primarul municipiului Deva, Florin Oancea (foto), a declarat ieri, la postul de radio local Big FM că va candida pentru un nou mandat la primărie. Așa că aceia care credeau că edilul șef va abandona cursa pentru primărie trebuie să se reorienteze.
„Vreau să continui ceea ce am început”
„Până să se vadă pe teren rezultatele proiectelor, durează un timp. Și ziceau, câțiva dintre ei, puțini dar foarte vocali: primarul-zero. Nu a făcut nimic. Acum când au văzut că eu nu i-am mințit pe deveni, acum nu mai îmi spune nimeni haștag-primarul-zero. Dacă au văzut că nu mai merge să mă acuze că nu am făcut nimic, au început să spună că Oancea nu mai candidează la Primăria Deva, că se face preot. Nu mă fac nici preot, am avut de gând, și nu este un secret, să mă înscriu la a doua facultate la Teologie, dar numai pentru a-mi extinde orizontul.
Este foarte bine să studiezi cât mai mult, și îi îndrum pe toți cei care își doresc să se înscrie și la o altă facultate. Scopul meu este să continui ceea ce am început. Deva merită mai mult, are un mare potențial, el nu a fost valorificat. Și mi-am propus, și voi reuși, să fiți convinși, să schimbăm fața acestui oraș, să dăm o perspectivă pentru următoarele generații. Deci stați liniștiți, că în 2024 o să fiu pe lista de candidați”, a spus primarul Florin Oancea la Big FM.
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…
Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…
Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…
Un bărbat de 38 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…