Categories: Comunitate

Primarul Diniş din Băiţa, la întrecere cu cel din Şoimuş

Nicolle Ebner

Venirea primăverii a relansat competiţia între primarii din mediul rural. Meritul unor edili şefi este că au reuşit să mobilizeze în jurul lor şi comunitatea locală, făcând-o părtaşă la realizarea proiectelor. Unul din primarii ce se încadrează cu brio în această categorie este cel al comunei Băiţa, Damian Diniş.

Teren de fotbal pentru tineri

Faptul că fostul primar al comunei Şoimuş, Laurenţiu Nistor, s-a tot bătut cu pumnul în piept că, la Bejan, a făcut cel mai frumos şi modern cămin cultural din judeţ, l-a ambiţionat pe edilul şef al comunei Băiţa. Aşa că, Damian Diniş va face în localitatea reşedinţă de comună, un cămin cultural mai frumos, şi mai modern ca acela realizat de Nistor. „Am terminat reparaţia interioară a Căminului cultural din Băiţa. Am pus termopane, tavane false, iar pe jos, numai marmură, aşa că-l depăşesc pe cel făcut de Laurenţiu Nistor în satul Bejan. Mai am acoperişul şi faţada, după care începem să construim, în spatele clădirii, şi o bucătărie dotată cu tot ce trebuie, pentru ca locuitorii comunei să-şi poată organiza aici, toate evenimentele din familie. De ce să plătească la restaurantele din oraş, când în grădină şi în curte au de toate, iar acum, vor avea la dispoziţie şi un spaţiu modern cu o capacitate de maximum 250 de locuri”, se mândreşte primarul comunei Băiţa.

Muzeu al tradiţiilor şi obiceiurilor locale

În Duminica Paştelui, în satul Ormindea a fost inaugurat un teren de fotbal, realizat prin contribuţia comună a administraţiei locale, dar şi a locuitorilor. „Suprafaţa de teren a fost donată de unul dintre locuitori, iar amenajarea am făcut-o prin munca voluntară a tinerilor din sat şi cu vreo 6.000 lei de la bugetul local pentru porţi, gard de împrejmuire şi altele. A fost dorinţa tinerilor din comunitate, care nu aveau unde să-şi petreacă timpul liber”, mai spune primarul. Veşti bune şi pentru locuitorii din satul Hărţăgani. La sfârşitul acestei luni, va fi inaugurat un mic muzeu, în incinta Căminului cultural din localitate. Şi la acest proiect, comunitatea a contribuit din plin. „Sătenii au donat cu drag obiecte tradiţionale, pornind de la războaie de ţesut în casă, până la costume populare tradiţionale. Am înfiinţat şi un grup artistic, intitulat Ritmuri Zărăndene. Prin acest muzeu, ne-am propus să ducem mai departe obiceiurile, meşteşugurile şi tradiţiile locurilor, dar şi să facem din ele un punct de atracţie turistică”, a mai declarat primarul comunei Băiţa, Damian Diniş.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

15 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

15 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

15 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

15 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

15 ore ago