Categories: Comunitate

Primarul din Râu de Mori duce greul investiţiilor

Magdalena Şerban

La Râu de Mori, indexarea taxelor locale pentru 2013 a adus în plus cele 16,05 procente prevăzute de hotărârea de Guvern, iar proiectele europene accesate au obligat administraţia locală la înhămarea la un credit pe 20 de ani, pentru a se asigura cofinanţarea acestora.

Unele majorate, altele scăzute

„Diferenţa în plus la taxele locale pentru 2013 se observă în cazul impozitelor pe clădiri şi terenuri, însă în cazul utilajelor, este clar, una în minus. Dacă vorbim de cele neînmatriculate, aici se aplică o grilă mai mică de impozitare, faţă de cele înmatriculate. Acest lucru este foarte bun, pentru că se simte puţin la buzunar. E multă lume care deţine astfel de utilaje, pentru că lucrările agricole cer, într-un fel, acest lucru. Venitul anual provenit din impozitele încasate de la persoanele fizice pentru clădiri înseamnă aproximativ 250.000 de lei. Numai iluminatul public ne costă într-un an 300.000 de lei. Concesiunile provenite în cazul păşunilor montane şi a terenurilor extravilane reprezintă un plus considerabil. Sunt multe asociaţii ce au concesionate terenuri de la noi, iar impozitul ne revine în totalitate. De asemenea, contează foarte mult contribuabilii persoane juridice. Hidroconstrucţia ne aduce la buget în jur de 150.000 de lei şi undeva aproximativ, Hidroelectrica. Acestea sunt societăţile mari, arondate pe raza comunei. Bineînţeles, cele 15 pensiuni au şi ele o contribuţie semnificativă”, a explicat Niculiţă Mang (foto), primarul din Râu de Mori.

Banii – uşor de primit, dar greu de dat

Dacă din alocările bugetare nu pot fi demarate investiţii majore, de ajutor sunt fondurile nerambursabile. Numai că şi în cazul lor, edilii trebuie să facă rost de bani, pentru cofinanţări. „Până acum, ne-am descurcat cu banii, însă e adevărat că avem şi un credit pe 20 de ani, care ne obligă la o rată de 30.000 de lei lunar, împrumutul fiind luat pentru asigurarea unor cofinanţări. Sper ca până la 31 martie să achităm şi datoriile ce le avem către terţe entităţi, pentru că nu ne dorim să fim puşi în situaţia în care ni se pune proprire pe conturi. Aşa că trag speranţă că din impozitul provenit de la persoanele juridice şi colectat până la finele lunii martie, să pot achita aceste datorii. Nu ştim la ce să ne aşteptăm de la alocările pentru 2013. Oricum, unele investiţii trebuie să le finalizăm. Am în vedere alimentarea cu apă a satelor Suseni, Râu de Mori, Ostrovel şi Brazi şi cea pentru satul Unciuc. La Râu de Mori e finalizată reţeaua, sunt finalizate bazinele şi au mai rămas de făcut captarea şi staţiile de epurare. Lucrările sunt demarate pe HG 577. Pe Ordonanţa 7 avem baza sportivă multifuncţională. În 2012, am finalizat alimentarea cu apă a satului Valea Dâljii. Centrul de informare turistică e gata, funcţionează şi el, fiind finalizat” a mai arătat primarul din Râu de Mori.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR LA UN EVENIMENT RUTIER ÎN CARE A FOST IMPLICAT UN MINOR AFLAT PE TROTINETĂ

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit, în data de 15 mai…

19 ore ago

Primarul Dan Bobouţanu:

E nevoie de soluţii pentru plăţile prin PNRR, sprijin pentru spitalele din oraşele care nu…

19 ore ago

ACTIVITATE INTENSĂ A POLIȚIȘTILOR DIN ORĂȘTIE: DOI CONDAMNAȚI DEPISTAȚI ȘI UN ȘOFER BĂUT SCOS DIN TRAFIC

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au desfășurat, în data de 14 mai a.c., o…

21 de ore ago

CONTROALE FITOS 2026 ÎN PETROȘANI: POLIȚIȘTII AU INDISPONIBILIZAT ZECI DE LITRI ȘI KILOGRAME DE SUBSTANȚE PERICULOASE ȘI AU DESCHIS DOUĂ DOSARE PENALE

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase…

21 de ore ago

25 de ani în uniforma Poliției Române. 25 de ani în slujba legii.

Colegul nostru, agent șef principal de poliție Daniel Mihai Gapșea, din cadrul Poliției Orașului Uricani,…

21 de ore ago

Compania HAVI investeşte 7 milioane de euro într-un depozit logistic la Deva

Compania HAVI, cu operaţiuni internaţionale în transport şi logistică, va construi la Deva un depozit…

o zi ago