Categories: Comunitate

Primarul din Balşa, în aşteptarea bugetului

Magdalena Şerban

Impozitele şi taxele locale din Balşa au fost indexate cu 16,05 la sută pentru anul 2013. Nu se poate vorbi de sume mari, pentru că făcând parte din Munţii Apuseni, comuna are deja un beneficiu fiscal, şi anume că oamenii de aici plătesc dări cu 50 la sută mai mici decât plafonul standard.

Sprijiniţi de legislaţie

„Impozitul pe clădiri, pe teren, pe mijloacele de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, precum şi alte taxe prevăzute de legislaţie sunt reduse cu 50 la sută, în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea unor facilităţi persoanelor care domiciliază în unele localităţi din Munţii Apuseni, zonă căreia îi aparţinem şi noi. Mai pot spune că în urma decizei ce ne-a fost pusă la dispoziţie de guvern, noi am indexat taxele pentru anul curent”, a precizat Simion Meteşan (foto), primarul din Balşa.

Bani puţini

Edilul-şef a mai menţionat că aşteaptă, cu oarecare emoţii, bugetul local pentru 2013, alocările fiind definitorii pentru stabilirea priorităţilor administrative. „Vom demara modernizări sau noi investiţii, atât cât ne va permite plapuma să ne întindem, cum se spune în termeni populari. Deocamdată, suntem în aşteptare. Sper să fie un buget măcar puţin mai generos decât cel din 2012. Cât priveşte colectarea taxelor de anul trecut, pot spune că s-a realizat cam la acelaşi nivel cu 2011. Avem lume cu probleme, persoane în vârstă, în general, pentru care fiecare bănuţ contează. Cu toate acestea, oamenii sunt conştienţi că au obligaţii către stat şi achită impozitele, nefăcându-ne probleme legate de încasări”, a mai arătat primarul comunei Balşa.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

o zi ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

o zi ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

o zi ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

o zi ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

o zi ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

o zi ago