Primarul din Orăștie, prezent la ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, Președintei Comisiei Europene

Magdalena Șerban

Recent, la Toulouse (Franța), a avut loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, Președintei Comisiei Europene – Ursula von der Leyen. Distincția a fost înmânată de Hugues Kenfack, președintele Uni­ver­sității Toulouse Capitole, instituție cu înalte performanțe recunoscute pe plan mondial, înființată în anul 1229. La eveniment a fost prezent și pri­marul municipiului Orăștie, Ovidiu Laurențiu Bălan, alături de o delegație din orașul Paliei.

Momente importante
Președintele Universității Toulouse Capitole a avut o scurtă întrevedere cu edilul Ovidiu Laurențiu Bălan și Thierry Duhamel, primarul localității Fenouillet, înfrățite cu Orăștie, arătându-se plăcut surprins de faptul că cele două ad­mi­nistrații publice au în derulare un astfel de parteneriat. Mai mult, s-a evidențiat că în 2024, Municipiul Orăștie va împlini 800 de ani de la prima atestare do­cu­mentară, iar Universitatea Toulouse Capitole va marca în 2029, tot 800 de ani de la înființare. „Ne bucură faptul că domnul Loic Demeester, responsabilul Departamentului de relații interna­țio­nale din cadrul Universității Toulouse Capitole, a răspuns pozitiv invitației noastre de a participa la evenimentele prevăzute pentru anul viitor, prilejuite de împlinirea a 800 de ani de atestare documentară. Legat de discursul sus­ținut de Președinta Comisiei Europene, Domnia sa a subliniat două dimensiuni esențiale ale viitorului european, și anu­me răspunsul la schimbările climatice, ce constituie o adevărată provocare exis­tențială, și lupta împotriva întoar­cerii războiului în Europa. Astfel, pentru a face față provocărilor de astăzi și de mâine, a încurajat toți europenii (în spe­cial studenții) să se implice într-o cauză apropiată de inimile lor. Este deosebit de importantă crearea și menținerea unei deschideri permanente către alte state, consolidarea unor noi contacte ce pot duce la fructificarea unor vii­toare colaborări, la posibile investiții și până la urmă la promovarea a tot ceea ce avem mai valoros din fiecare do­meniu, fie că e cultural, istoric, cultural, etc”, a arătat primarul din Orăștie, Ovidiu Laurențiu Bălan. Mai trebuie adă­ugat faptul că profesorul Jean Tirole, distins cu Premiul Nobel pentru Științe Economice în anul 2014, i-a înmânat Ursulei von der Leyen unul dintre simbolurile distincției onorifice acordate. La final, sala arhiplină a fost încântată de violonista româncă Clara Cernat și soțul acesteia, Thierry Huillet, pianist și compozitor, care au susținut un concert de piese românești.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

COMUNICAT DE PRESĂ

29 de minute ago

Două persoane reținute de polițiștii din Deva pentru infracțiuni de violență, distrugere și tentativă de furt calificat

*Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au reținut, în două cauze distincte, doi bărbați bănuiți…

2 zile ago

Seara trecută, pompierii Detașamentului Deva au intervenit în localitatea Certeju de Sus, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit într-o gospodărie.

La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta violent la o bucătărie de vară, cu posibilitatea…

2 zile ago

Top agenții pentru vacanțe în Turcia – ediția 2026

Turcia rămâne una dintre cele mai atractive destinații turistice din Europa și nu numai, datorită…

3 zile ago

EVALUAREA ACTIVITĂŢII POLIŢIŞTILOR DIN CADRUL INSPECTORATULUI DE POLIŢIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, ÎN CURSUL ANULUI 2025

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara[1] prin activitatea pe care o desfăşoară, reprezintă un serviciu public…

3 zile ago

Fiul manelistului Nicolae Guta, prins drogat la volan

Nicolae Guță Jr., reținut. Fiul manelistului, prins din nou drogat la volan, cu permisul suspendat…

3 zile ago